România, sub imperiul manipulărilor media. Discuţii în PNL pentru "resuscitarea" CNA-ului

Alexandru Kocsis
Alexandru Kocsis (Facebook)

Întrebat în octombrie de Epoch Times despre funcţionarea CNA în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Iohannis vorbea despre nevoia de a găsi altă formulă pentru instituţia care ar trebui să vegheze asupra bunei funcţionări a audiovizualului. Între timp, au avut loc alegeri parlamentare, în legislativ s-a format o nouă majoritate iar ideea reformării CNA începe să se cristalizeze.

O iniţiativă în acest sens ar putea să fie demarată de liberali, în interiorul partidului existând discuţii în acest sens, a declarat în cadrul unui interviu pentru Epoch Times deputatul PNL Alexandru Kocsis, fost membru CNA. Potrivit acestuia, nu este exclus să avem curând o comisie pentru reformarea CNA-ului, instituţie care, reamintim, şi-a atras în ultimii ani numeroase critici pentru modul în care a închis ochii sau a sancţionat la modul ridicol derapaje grave ale unor televiziuni apropiate PSD.

Întrebat dacă îşi propune să iniţieze un proiect legislativ vizând reformarea CNA, având în vedere faptul că, în calitate de fost membru, s-a izbit de problemele instituţiei, a văzut care îi sunt carenţele etc., liberalul a răspuns:

"Bazele acestei instituţii au fost puse în anii '90. CNA-ul astăzi să ştiţi că nu e foarte diferit de CNA-ul ale cărei baze au fost puse în 1992 şi vă daţi seama că o instituţie ale cărei baze şi structură au fost stabilite în anii '90 e uzată moral. O reformă trebuie să cuprindă mai multe componente: consiliul, acei 11 membri, instituia în sine ca structură, cum funcţionează instituţia şi, finalmente, legislaţia audiovizualului după care această instituţie judecă şi sancţionează abaterile. Totul trebuie adus în zilele noastre pentru că tehnologia nu stă pe loc, inclusiv în audiovizual au fost multe schimbări şi statul trebuie să ţină pasul atât insituţional cât şi legislativ.

Eu cu siguranţă voi avea iniţiativă în acest sens pentru că sunt multe lucruri care pot fi îmbunătăţite la nivelul acestei instituţii dar în acelaşi timp cred că o reformă a CNA-ului serioasă trebuie să cuprindă consiliul, instituţia în sine, legislaţia şi asta nu cred că ar trebui să fie o iniţiativă a unui singur parlamentar ci ar trebui să fie un demers serios, cu dezbatere publică, unul consistent, chiar dacă va fi de mai lungă durată dar când facem o reformă de asemenea anvergură, să fie una bună, legea să nu mai lase loc de interpretare", a declarat Kocsis, prezent la interviurile Epoch Times alături de Dorina Rusu, membră CNA.

Întrebat dacă există în plan înfiinţarea unei comisii parlamentare care să se ocupe de reformarea CNA şi când ar urma să apară aceasta, Kocsis a declarat că a discutat acest lucru în cadrul PNL.

"Am discutat în cadrul PNL inclusiv cu preşedintele partidului şi i-am spus că este nevoie de o comisie parlamentară pentru o reformă de o asemenea amploare. Încă nu s-a luat o decizie dar eu cred că este nevoie de o comisie parlamentară, să nu fie un demers individual al unui deputat ci un demers care să includă toate forţele politice din Parlament, societate civilă, reprezentanţi ai CNA şi ce va ieşi să fie ceva consistent.(...) Am discutat despre oportunitatea unei astfel de comisii şi în cadrul PNL este văzută cu foarte multă deschidere această iniţiativă, trebuie să ne consultăm şi cu partenerii de coaliţie", a punctat Alexandru Kocsis.

Unele dintre schimbările propuse de Alexandru Kocsis ar fi ca fiecare abatere să fie judecată separat, nu ca în prezent când mai multe derapaje sunt puse, la grămadă, pe acelaşi raport de monitorizare şi se dă o singură sancţiune. Şi, spune el, cum televiziunile sunt obligate să facă publice sancţiunile CNA, dacă un post TV ar afişa, în programele sale, că a fost amendat de multe ori, telespectatorii ar înţelege că nu este credibil şi s-ar reorienta spre altă sursă de informare.

"Eu cât timp am fost la CNA am spus de mai multe ori că aş vrea să amendăm fiecare emisiune în parte şi pentru fiecare abatere să dăm o sancţiune în sine. Eu eram adeptul sancţiunilor mici şi dese, nu a unora mari care la un moment dat să creeze o anumită emoţie în public. Eu văd rolul sancţiunilor pe care le dă CNA-ul ca unul de informare că acel radiodifuzor în mod repetat greşeşte şi încalcă aceste articole de lege", a menţionat fostul membru CNA.

O altă idee lansată de Kocsis ar fi schimbarea mecanismului de numire a membrilor CNA, astfel încât să fie alte criterii de selecţie, ca de exemplu, cei aleşi să nu fie membri de partid. De asemenea, liberalul susţine că ar merita discutat şi numărul de membri pe care îi are CNA-ul. Trebuie menţionat că în Polonia, de exemplu, ţară cu o populaţie aproape dublă, CNA-ul are doar doi membri. România are 11, aceştia având statut de demnitari, cu salarizarea şi beneficiile aferente.

Declaraţiile integrale ale deputatului PNL precum şi ale Dorinei Rusu pot fi urmărite în materialul video care va fi difuzat la ora 20.00.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne