România şi alte ţări din estul UE, criticate pentru încălcări ale procedurilor penale
Într-o analiză comparativă independentă asupra justiţiei penale în UE în perioada 2007-2012, ţări din estul UE printre care şi România au fost criticate recent pentru cazuri de încălcare repetată a dreptului la libertate şi la un proces echitabil înregistrate la CEDO.
Studiul, realizat asupra tribunalelor din Uniunea Europeană (UE), relevă că Grecia, Bulgaria, Polonia şi România prezintă cele mai slabe performanţe în înfăptuirea justiţiei în cazurile penale, relatează cotidianul britanic "The Guardian" în ediţia electronică.
Cele mai răspândite motive ale acestor critici sunt întârzierile în aducerea cazurilor pe rolul instanţelor sunt.
Totodată, în unele state UE, detenţia înainte de proces poate dura până la patru ani, pe când altele nu prevăd o perioadă maximă în acest sens, denunţă raportul.
Datele au fost colectate de către organizaţia Fair Trials Internaţional, cu sediul la Londra, şi firma internaţională de avocatură Clifford Chance şi acoperă o perioadă de cinci ani, începând din 2007 şi până în vara lui 2012.
Grecia, "campioană" la numărul de încălcări
De asemenea, problemele par să se agraveze, subliniază studiul, în contextul în care, în 2007, la nivelul UE se înregistrau 37 de încălcări ale dreptului la un proces echitabil, în comparaţie cu 75 de cazuri în 2011, reprezentând o creştere de peste 100%.
Cel mai mare număr de încălcări, 108, îl înregistrează Grecia - în privinţa ambelor articole în decursul ultimilor cinci ani, iar majoritatea au legătură cu întârzieri în aducerea cazurilor în instanţă.
În plus, nu sunt disponibili întotdeauna traducători şi a fost ridicată problema corupţiei justiţiei, avertizează studiul, intitulat "Defence Rights in the EU" (Apărarea Drepturilor în UE).
Ţara vecină, Bulgaria, a comis 92 de încălcări, înregistrate de CEDO, majoritatea tot din cauza amânărilor excesive, iar unii deţinuţi nu au primit un acces suficient la avocaţi, potrivit aceleiaşi surse.
De asemenea, Polonia, cu 67 de încălcări, nu a respectat recomandări ale Curţii de la Strasbourg privind consilierea juridică a pârâţilor şi durata amânărilor. Totodată, "prea multe" persoane sunt reţinute în custodie frecvent, fără să li de acorde acces la dosar în cursul investigaţiilor, adaugă studiul.
România - 46 de încălcări
În acelaşi timp, România, cu 46 de încălcări, este criticată pentru că nu a permis unor deţinuţi să conteste legalitatea detenţiei, pentru încălcarea prezumţiei de nevinovăţie şi pentru interogarea unor martori care depun mărturie împotriva lor înşile, relevă cotidianului britanic.
Tiparul acestor eşecuri în domeniul justiţiei reflectă problemele economice din Europa.
Totodată, ţările sărace sunt mai puţin capabile să înfăptuiască justiţia corect şi la timp, conchide raportul.
Fair Trials International a utilizat informaţiile colectate şi a întocmit o hartă care evaluează fiecare stat UE în privinţa dificultăţilor cu care se confruntă în dreptul penal, iar organizaţia îndeamnă la adoptarea unui standard UE privind perioada de custodie înainte de proces.