România participă la Olimpiada Under 16

România participă la Olimpiada de şah pentru echipe de juniori sub 16 ani, care are loc în oraşul Györ din Ungaria.
După primele 5 runde, România este pe locul 5 cu un total de 8 puncte. Lideră este echipa Rusiei cu 10 puncte.
La aceasta competiţie participă 54 de echipe din 37 de ţări. Formatul echipelor este de 4 sportivi plus o rezervă, dar din cei 5 sportivi echipa conţine obligatoriu cel puţin o fată.
După cum informează site-ul oficial al federaţiei române de specialitate, ţara noastră participă la acest eveniment şahist cu următoarea formaţie: Bogdan-Daniel Deac, Andrei-Theodor Dolana, Mihnea Costachi, Radu-Cristian Toma, iar rezervă este Diana-Elena Cuşmuliuc. Echipa este condusă de antrenorul emerit Mircea Pavlov.
Olimpiada de şah pentru echipe de juniori sub 16 ani se termină pe 22 decembrie 2014.