România nu s-a mai impus în faţa naţionalei Franţei de 44 de ani

Ultima victorie a 'tricolorilor' în faţa selecţionatei Franţei a fost în 8 aprilie 1972, meci amical disputat pe fostul stadion '23 August' (2-0)
(Echipa Naţională de fotbal a României/facebook)
Marius Drăgoi
09.06.2016

Să pierzi în faţa reprezentativei 'Cocoşului Galic' la ea acasă în meciul de deschidere la EURO 2016 ar putea părea normal, ţinând cont de palmaresul şi valoarea jucătorilor care alcătuiesc primul unsprezece. La precedenta noastră participare la un turneu final din 2008, am debutat tot împotriva Franţei, meci încheiat atunci cu scorul de 0-0.

Dar naţionala noastră nu a mai învins Franţa de 44 ani, bilanţul confruntărilor dintre cele două selecţionate fiind favorabil francezilor. De-a lungul anilor cele două echipe s-au întâlnit de şaisprezece ori, din care trei victorii au revenit României şi opt victorii Franţei, celelalte terminându-se la egalitate, golaverajul fiind de 15-21.

Fosta campioană mondială şi europeană, a avut cea mai prolifică perioadă în anii 1990, când 'Les Bleus' îl aveau în echipă pe legendarul Zinedine Zidane, proaspătul câştigător al Ligii Campionilor din postura de antrenor al formaţiei spaniole Real Madrid.

Naţionala noastră de fotbal a avut cea mai benefică perioadă tot în acea perioadă, 'generaţia de aur' aşa cum o numesc iubitorii jocului cu mingea la picior de la noi din ţară, cea mai frumoasă performanţă realizată de ei fiind la Campionatul Mondial din America (1994), când elevii selecţionerului de atunci Emeric Ienei au atins sferturile de finală. Gheorghe Hagi, Florin Răducioiu, Ilie Dumitrescu sau Gavril Balint sunt câteva exemple din legendele fotbalului pe care ar trebui ca actualii sportivii să-i aibă ca model.

Din actualul lot al lui Anghel Iordănescu au mai jucat contra Franţei 6 jucători: Tătăruşanu, Pantilimon, Rât, Săpunaru, Chiricheş şi Stancu. Din lotul Franţei pentru EURO 2016 au mai evoluat contra României: Lloris, Sagna, Rami, Evra, Cabaye, Payet, Gignac, Mandanda.

România va juca meciul de deschidere la EURO 2016 contra echipei ţării gazdă pe 10 iunie pe Stade de France (ora 22,00). Ea va întâlni în Grupa A echipele Elveţiei (15 iunie) şi Albaniei (19 iunie).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor