"România nu poate cădea în capcana socialismului" - secretarul general al PPE, mesaj puternic pentru români
alte articole
România nu poate cădea în capcana socialismului, a susţinut sâmbătă secretarul general al Partidului Popular European (PPE), Antonio Lopez, în cadrul unui discurs ţinut la summitul liderilor regionali şi locali ai PPE, organizat de PNL la Bucureşti. Potrivit lui Lopez, socialismul nu mai reprezintă răspunsul la nevoile europenilor iar România este unul din cele mai bune exemple.
„Socialismul nu mai reprezintă răspunsul la nevoile europenilor. România este unul dintre cele mai bune exemple. Pentru că în această ţară vedem faţa adevărată a socialismului, vedem dezastrul pe care îl provoacă acest pseudo-guvern (...) vedem care sunt atacurile la persoană şi încercările de a distruge instituţii. Spun pseudo-guvern pentru că misiunea unui guvern este aceea de a lucra în interesul cetăţenilor şi este cât se poate de clar că acest guvern nu se preocupă absolut deloc de interesele cetăţenilor români”, a declarat Lopez.
Lopoez a mai ţinut să laude poporul român pentru faptul că a făcut faţă turcilor, a dărâmat comunismul, a rezistat fantasmei naţionalismului, deci, cu atât mai mult, nu poate cădea în capcana socialismului.
„Suntem îngrijoraţi de România şi manifestul, ceea ce fac socialiştii este să atace statul de drept, PSD-ul este împotriva valorilor europene. Această ţară, care a făcut faţă turcilor şi a luptat cu curaj pentru a dărâma comunismul, a rezistat la fantasma naţionalismului şi a construit un stat care în prezent este un exemplu în ceea ce priveşte protecţia drepturilor minorităţilor. România nu poate ceda în faţa capcanei socialismului, România nu poate să cadă în capcana socialismului”, a opinat secretarul general al PPE.
Antonio Lopez a menţionat că ştie forţa românilor, că peste un milion de români trăiesc în Spania, ţara sa de origine, şi prin munca acestora ţara sa s-a transformat într-una mai puternică.
„Din fericire există speranţă”, a continuat Lopez, care a ţinut să-şi exprime aprecierea pentru românii care trăiesc în Spania.