România intră în noua furtună mai bine pregătită decât acum doi ani şi jumătate, spune Franks

Reprezentantul FMI în România, Jeffrey Franks, a apreciat că România este în momentul de faţă mult mai bine pregătită pentru o nouă perioadă de turbulenţe din punct de vedere economic decât a fost la începutul crizei economice internaţionale.
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
03.11.2011

Reprezentantul FMI în România, Jeffrey Franks, a apreciat că România este în momentul de faţă mult mai bine pregătită pentru o nouă perioadă de turbulenţe din punct de vedere economic decât a fost la începutul crizei economice internaţionale.

Franks a considerat că indiciile arată că guvernul român îşi va atinge obiectivele fixate anterior pentru 2011 din punct de vedere al indicatorilor macroconomici. "Pe ansamblu, sunteţi pe drumul cel bun. Împărtăşesc opinia dumneavoastră că sunteţi pe cale să atingeţi ţinta de deficit pentru 2011 şi asta este foarte bine. De asemenea, sunt pe deplin de acord că acestea sunt zile furtunoase şi că o abordare prudentă pentru 2012 este recomandabilă în cel mai înalt grad în aceste vremuri", i-a spus Franks premierului Boc, la începutul întâlnirii dintre coaliţia de guvernare şi delegaţia comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

Din perspectiva climatului economic european, Franks consideră că autorităţile de la Bucureşti sunt mult mai bine pregătite să facă faţă unei noi perioade dificile. "Un lucru bun ce se poate spune despre aceste vremuri furtunoase este că România intră în această nouă furtună mai bine pregătită decât acum doi ani şi jumătate, când a apărut prima furtună, pentru că împreună am luat iniţiative importante pentru a reduce deficitul de cont curent, deficitul fiscal şi pentru reforme structurale. Intraţi în aceste vremuri dificile cu o economie mult mai solidă şi mai stabilă", a mai spus Franks.

La rândul său, reprezentantul Comisiei Europene, Szekely Istvan, a cerut Guvernului român să respecte în continuare programul reformelor stabilit prin acordul cu FMI şi CE. "Este un program care ajută pe toată lumea din această ţară să-şi îmbunătăţească vieţile (...) Dacă rămâneţi la politici bune, vor funcţiona", a spus Szekely.

Reprezentantul Băncii Mondiale, Sudharshan Canagarajah, s-a declarat mulţumit de modul în care a decurs colaborarea dintre Guvernul român şi BM în implementarea reformelor convenite. "Vreau să sublinez că, dacă vom continua, va fi important pentru asigurarea creşterii economice şi a locurilor de muncă pentru români. Credem că reformele structurale pe care le-am început ar trebui să continue şi asta va aduce beneficii în zilele furtunoase care vor veni", a declarat Canagarajah.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor