Români şi bulgari în Germania: Temeri nefondate
Dezbaterile despre pericolul ca cetăţeni români şi bulgari să 'invadeze' Germania, pericol asupra căruia atenţionează conservatorii din Uniunea Creştin-Socială (CSU) din Germania, aripa bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), nu şi-au redus intensitatea în ultimele săptămâni, notează vineri publicaţia luxemburgheză Le Quotidien.
Discuţia, provocată de ridicarea restricţiilor de pe piaţa europeană a muncii pentru români şi bulgari, a încins în aşa măsură spiritele încât un juriu de lingvişti germani a ales cuvântul 'sozialtourismus' (turism social) drept 'cuvântul-cheie' al anului 2013 (Unwort des Jahres). Acest cuvânt, prin care se subînţelege că migranţii vin în Germania pentru a profita de ajutoare sociale, este utilizat pentru 'a denigra migranţii nedoriţi, în special pe cei din Europa de Est', a estimat juriul, în declaraţia sa de marţi.
Numeroase voci protestează împotriva acestei viziuni reducţioniste şi exagerate, printre acestea numărându-se cea a Agenţiei Federale a Muncii (BA) sau Uniunea Comunelor Germane (Deutscher Stadtetag). Preşedintele acesteia din urmă, Ulrich Maly, a atenţionat în legătură cu 'dramatizarea' problemei, care se transformă într-un 'fenomen de masă' şi care îi asimilează pe toţi românii şi bulgarii cu 'migranţi săraci' şi 'fraudatori sociali'.
La rândul său, institutul de cercetare al BA a subliniat că statisticile 'nu legitimează un discurs ce evocă o imigraţie a sărăciei'. Potrivit raportului BA, circa 60% dintre cei 368.000 de români şi bulgari instalaţi în Germania în 2013 aveau un loc de muncă. Temerea conform căreia imigranţii ar 'parazita' ajutoarele sociale nu este confirmată de cifre: doar 10% din această populaţie beneficiază de alocaţia socială minimală Hartz IV - printre toţi beneficiarii, cota acestora este de numai 0,6%. Cu un procent de 7,4%, românii şi bulgarii se află mai puţin în şomaj decât populaţia locală (7,7%) şi cu atât mai puţin comparativ cu ansamblul populaţiei străine din Germania (16,2%).
Un alt studiu, publicat marţi în Suedia, pune în evidenţă faptul că imigraţia românilor şi bulgarilor aduce mult mai multe beneficii decât costuri pentru economiile Europei de Vest.
A sosit de ceva timp momentul ca oamenii politici să înceteze să creeze temeri nefondate. Prin această campanie populistă, conservatorii germani, cu CSU în frunte, o iau pe urmele extremei-drepte şi riscă să consolideze şi mai mult poziţiile euroscepticilor, pe spatele ţărilor celor mai sărace din Uniunea Europeană, conchide Le Quotidien.
Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană le-a permis ţărilor UE-25 (ţările fondatoare şi cele care au aderat la UE până la 1 ianuarie 2007) să restricţioneze temporar accesul liber al lucrătorilor români şi bulgari pe piaţa muncii pentru a pregăti libertatea deplină de circulaţie a forţei de muncă în UE. Perioada de tranziţie generală de şapte ani a fost împărţită în trei etape (2 plus 3 plus 2 ani). Măsurile tranzitorii s-au încheiat în mod irevocabil la 31 decembrie 2013, Germania fiind una dintre ţările care au menţinut până la acea dată restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari.