Rogers Cup. Simona Halep victorie cu mari emoţii în faţa americancei Jennifer Brady (video)

Simona şi-a intrat cu greu în ritm după vacanţa de două săptămâni de după câştigarea Wimbledon-ului, fosta lideră mondială având de suferit în faţa oponentei sale, care a surprins cu forma bună pe care a arătat-o.
Halep Brady Rogers Cup 2019 (Maria Matyiku / Epoch Times)
Marius Drăgoi
07.08.2019

Simona Halep (27 ani, 4 WTA) a debutat miercuri pe tabloul principal de simplu a turneului WTA Premier 5 “Rogers Cup presented by National Bank”, care se dispută la Toronto, direct în turul doi, împotriva americancei Jennifer Brady (24 ani, 76 WTA), un duel în premieră pentru cele două sportive.

Meciul a fost unul destul de echilibrat, aprig, între două jucătoare cu nivel tehnico-tactic destul de ridicat. Pentru Simona nu a fost deloc uşor. A avut de suferit până în ultima clipă, Brady fiind o adversară destul de dificilă care a ridicat mari probleme fostei lidere mondiale încă din primul minut de joc. A fost o partidă spectaculoasă, cu răsturnări de situaţie pe tabela de marcaj care ne-a făcut să suferim până în ultima clipă. Lupta dintre cele două tenismene a durat două ore şi 26 de minute, scor final 4-6, 7-5, 7-6 (5).

Halep Brady Rogers Cup 2019 (Maria Matyiku / Epoch Times)
Halep Brady Rogers Cup 2019 (Maria Matyiku / Epoch Times)

Brady a început foarte hotărâtă această confruntare, a fost extrem de agresivă, a încercat să încline balanţa de partea ei cât mai repede, ceea ce a şi reuşit în primul set, fiind la fel de convingătoare în setul doi dar şi în decisiv. Arma principală a sportivei din Statele Unite a fost serviciul, care a fost devastator, adevărate trasoare care au hărţuit-o pe Simona, aceasta fiind nevoită să alerge mult pentru a putea face faţă situaţiei.

Jennifer Brady Rogers Cup 2019 (Maria Matyiku / Epoch Times)
Jennifer Brady Rogers Cup 2019 (Maria Matyiku / Epoch Times)

Dar Simona nu a dat înapoi, a găsit soluţiile la jocul oponentei sale, a crescut nivelul de joc, s-a apărat foarte bine, inteligent, gestionând excelent fiecare minge în parte. A şi greşit mult, permiţând astfel oponentei sale să devină extrem de periculoasă. Au fost schimburi de mingi superbe între cele două combatante, spectacol adevărat făcut de cele două iubitoare ale sportului alb.

Halep Brady Rogers Cup 2019 (Maria Matyiku / Epoch Times)
Halep Brady Rogers Cup 2019 (Maria Matyiku / Epoch Times)

Halep a avut un as, a făcut 3 duble greşeli, în timp ce Brady a reuşit 5 aşi, a comis 4 duble greşeli, fostul lider mondial având procentaje modeste la serviciu. Braydu a contabilizat 31 de mingi direct câştigătoare, iar Halep a avut 21, dar americanca a avut şi mai multe erori neforţate, 39 faţă de 33 ale româncei.

Halep Brady Rogers Cup 2019 (Maria Matyiku / Epoch Times)
Halep Brady Rogers Cup 2019 (Maria Matyiku / Epoch Times)

În optimile de finală, Simona - deţinătoarea titlului la Rogers Cup (câştigat anul trecut la Montreal), se va duela cu învingătoarea dintre Svetlana Kuznetsova şi Donna Vekic, partida urmând a se disputa joi la o oră ce va fi stabilită ulterior.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor