Roger Federer a acces în finala turneului pe iarbă de la Wimbledon

Tenismanul elveţian Roger Federer alături de scoţianul Andy Murray. (facebook)
Epoch Times România
11.07.2015

Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer, numărul doi ATP, s-a calificat, vineri, în finala turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a dispus în trei seturi de scoţianul Andy Murray (cap de serie numărul trei), cu 7-5, 7-5, 6-4.

Federer l-a învins după doar două ore şi şase minute de joc şi va disputa ultimul act contra sârbului Novak Djokovic, liderul mondial, care a câştigat prima semifinală în faţa francezului Richard Gasquet (N. 21), cu 7-6 (2), 6-4, 6-4.

Elveţianul vizează al optulea său titlu la Londra şi totodată al 18-lea titlu de Mare Şlem din carieră. Ultimul titlu cucerit pe iarba londoneză de Roger a fost în 2012.

Federer şi Djokovic vor reedita astfel finala de anul trecut, când sârbul s-a impus cu 6-7 (7), 6-4, 7-6 (4), 5-7, 6-4, după trei ore şi 56 de minute. Djokovic are două titluri câştigate la All England Club. Federer conduce în duelurile directe cu Djokovic la limită, cu 20-19, anul acesta sârbul învingând la Indian Wells şi Roma, după ce elveţianul s-a impus la Dubai (toate confruntările fiind finale).

Contra lui Andy Murray, câştigător la Wimbledon în 2013 şi finalist în 2012, Federer a reuşit 20 de aşi (12 pentru scoţian) şi un număr de 56 de lovituri direct câştigătoare (Murray 35 winners), britanicul făcând mai multe erori neforţate (17-11). Remarcabil procentajul punctelor reuşite cu primul serviciu la Federer (84%), în timp ce Murray a avut doar 71%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor