Revoltele din Siria s-au soldat cu peste 7.500 de morţi, potrivit ONU
Revoltele din Siria, reprimate violent de regim, s-au soldat cu "mult peste 7.500" de decese în ultimele luni, a anunţat ONU.
Secretarul general al ONU pentru afaceri politice, B Lynn Pascoe, a declarat în Consiliul de Securitate al ONU că folosirea disproporţionată a forţei de către guvernul sirian împotriva manifestanţilor a împins opoziţia paşnică spre rezistenţă armată.
"De asemenea, extremiştii au folosit situaţia din ţară pentru a lansa acţiuni teroriste, în special la Damasc şi Aleppo", a spus Pascoe.
"Deşi nu putem oferi cifre exacte privind victimele, există informaţii credibile potrivit cărora bilanţul deceselor depăşeşte adesea 100 de civili pe zi, inclusiv multe femei şi mulţi copii", a spus el.
Oficialul a criticat eşecul comunităţii internaţionale în a opri crimele, spunând că "acţiunile şi lipsa de acţiune de până acum par să încurajeze regimul", care crede că îşi poate "distruge populaţia" fără a fi pedepsit.
El a precizat că între 100.000 şi 200.000 de sirieni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele din cauza luptelor, iar 25.000 s-au refugiat în ţările învecinate.