Reţea de ”sclavie” din Galaţi, anihilată: 18 victime printre care copii maltrataţi şi femeile violate
Oamenii legii gălăţeni au destructurat joi o grupare infracţională organizată care racola bărbaţi, femei şi copii care erau trataţi ca nişte sclavi. Victimele erau obligate să muncească ore în şir la stână, erau foarte prost hrănite, erau bătute şi închise în beciuri.
Purtător de cuvânt IPJ Galaţi, Cristina Tatulici, a informat că joi dimineaţă 24 de persoane au fost aduse pentru audieri, dintre care 18 erau victime. Reţeaua infracţională activa din anul 2010. Victimele erau puse să lucreze chiar şi 20 de ore pe zi, iar majoritatea femeilor au fost violate de către membrii grupării, dar şi de ciobani.
Povestea a ieşit la iveală, în urmă cu trei luni, când o parte din victime au reuşit să fugă de acolo, le-au povestit celor din familie ce au păţit, după care s-au dus la poliţie.
Direcţia Protecţiei Copilului din Galaţi a început o anchetă în acest caz.
"Aceşti membri ai grupării racolau persoane, bărbaţi şi femei, printre care şi minori, din judeţele Galaţi, Vrancea şi, cu precădere, Vaslui, cărora le promiteau că îi vor aduce la muncă şi le vor da nişte bani, despre care spuneau că îi vor pune pe CEC, deşi niciunul nu a văzut niciodată niciun leu. Îi exploatau, de dimineaţă de la ora 04:00 la ora 22:00 - 23:00, aceşti oameni munceau fară niciun fel de pauză. Mâncarea era foarte puţină, uneori se rezuma la un codru de pâine şi ăla mucegăit sau ros de şobolani, dormeau în nişte condiţii primitive, în bordeie din paie. Cei care se răzvrăteau în vreun fel şi îşi cereau drepturile erau bătuţi în faţa celorlalţi ciobani", a declarat pentru Viaţă Liberă şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Galaţi, comisarul şef Ştefan Căpăţan.
Din cercetări a reieşit că au existat cazuri în care unii au reuşit să fugă, dar au fost prinşi după scurt timp, bătuţi şi închişi în beci, legaţi de mâini şi de picioare şi pe deasupra le puneau şi căluş în gură.
"Au fost şi câteva femei care au muncit pe brânci fără a primi niciun ban. Majoritatea au fost violate, obligate să întreţină raporturi sexuale şi cu membrii grupării, dar şi cu toţi ciobanii. Au distrus importante culturi agricole de pe raza mai multor comune, au furat produse agricole", a precizat comisarul şef Ştefan Căpăţan.
În reţeaua infracţională sunt implicaţi unii bărbaţii cunoscuţi drept "fraţii Enache", proprietari a 4.000 de oi, care erau cunoscuţi pentru faptul că terorizau localnicii şi pentru modul în care îşi tratau angajaţii.