Restricţii noi pentru achiziţionarea de terenuri agricole de către străini (presă)
Parlamentul de la Sofia a trimis un nou semnal negativ către investitorii străini prin introducerea unor restricţii menite să facă mai dificilă achiziţionarea de terenuri agricole în Bulgaria de către străini, inclusiv cei din UE, scrie cotidianul Capital.
Potrivit unor amendamente la legea privind terenurile agricole adoptate joi de parlament, persoanele fizice şi cele juridice care achiziţionează terenuri agricole trebuie să dovedească că în ultimii cinci ani au avut reşedinţa în Bulgaria. Proiectul iniţial depus de reprezentanţii partidului socialist prevedea trei ani de reşedinţă, dar până la urmă socialiştii, conservatorii şi ultranaţionaliştii au decis să prelungească această perioadă la cinci ani. Singurul partid parlamentar care s-a opus acestei propuneri a fost mişcarea liberală a etnicilor turci. Cetin Kazak, din această mişcare, şi-a avertizat colegii că este foarte probabil ca aceste amendamente să fie declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională. Parlamentarii au mai decis să interzică societăţilor cu capital offshore să achiziţioneze terenuri agricole.
În ianuarie, Curtea Constituţională de la Sofia a anulat decizia parlamentului bulgar de prelungire până în 2020 a moratoriului cu privire la vânzarea de terenuri agricole către străini. Curtea a decis că aceasta intră în contradicţie cu Tratatul de aderare a Bulgariei la Uniunea Europeană (UE), care nu permite ca acest moratoriu să fie prelungit mai mult de şapte ani după intrarea ţării în UE.
Parlamentul bulgar a votat în toamna anului 2013 extinderea până în 2020 a interdicţiei de vânzare a terenurilor agricole către străini. Comisia Europeană a avertizat atunci că aceasta reprezintă o încălcare a angajamentelor internaţionale ale Bulgariei şi că Sofia ar putea fi pasibilă de sancţiuni financiare.