Republica Moldova va colabora activ cu Asociaţia Businesului European
În cadrul unei întrevederi cu membrii Asociaţiei Businesului European în Moldova (ABE), ministrul Economiei, Valeriu Lazăr a lansat invitaţia de a participa activ la elaborarea şi, mai ales, la monitorizarea impactului politicilor implementate de Guvern, scrie agenţia de presă Economist.
Totodată, Valeriu Lazăr, evidenţiind importanţa cooperării cu ABE, a apreciat că Asociaţia Businessului European ar putea contribui în procesul de creare a infrastructurii regionale de dezvoltare a serviciilor de suport în afaceri şi a infrastructurii logistice, cu orientare spre regiunile defavorizate ale ţării.
În acelaşi timp, oficialul moldovean i-a îndemnat pe oamenii de afaceri să se implice în procesul de negociere a Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană, astfel încât condiţiile negociate cu UE să reprezinte şi interesele mediului de afaceri.
La rândul său, ABE îşi propune să fie activă în modificarea cadrului legal, procedurilor regulatorii şi promovării principiilor de bună guvernare şi să organizeze misiuni comerciale, elaborând o hartă economică a Republicii Moldova, precum şi o bază de date a programelor oferite de ţările Uniunii Europene.
Preşedintele Gas Natural Fenosa în Moldova, Silvia Rădu, a declarat că Asociaţia va încerca să atragă investiţii pe întregul teritoriu al Republicii Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană.
Reprezentanţii ABE s-au interesat de viziunea Ministerului Economiei asupra domeniilor prioritare ale economiei, pe care să le recomande partenerilor din străinătate.
Astfel, Valeriu Lazăr, a evidenţiat că are ca scop crearea condiţiilor favorabile şi a unui climat de afaceri atractiv pentru dezvoltarea tuturor sectoarelor economiei. Însă, pe linia întâi de priorităţi sunt infrastructura de suport în afaceri, promovarea eficienţei energetice, racordarea sistemului educaţional la cerinţele pieţei muncii, infrastructura calităţii şi protecţia consumatorului.
Potrivit lui Valeriu Lazăr, existenţa mai multor platforme de comunicare între Ministerul Economiei şi mediul de afaceri, printre care Consiliul consultativ al ME, Consiliul consultativ sectorial în domeniul comerţului, infrastructurii calităţii şi protecţiei consumatorilor, Grupul de Lucru al Comisiei de Stat pentru reglementarea activităţii de întreprinzător oferă posibilitatea unei colaborări eficiente şi permanente cu ABE.
***
Asociaţia Businessului European a fost înfiinţată în luna octombrie 2011 de către 10 companii (Î.C.S. „Red Union Fenosa”, Banca Comercială Română, Î.M. Moldcell, Î.C.S. Pro-digital, Î.C.S. Metro Cash and Carry Moldova, Asociaţia obştească „Colaborare economică moldo-germană”, „Agro-SZM”, Î.C.S. Bemol Retail, Î.C.S. Vernon-David, Biroul asociat de avocaţi „Ţurcan Cazac”), iar preşedinte onorific al acesteia este Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Dirk Schuebel.