Republica Moldova va beneficia de asistenţă din partea Agenţiei franceze pentru Dezvoltare

Maia Sandu la întrevedere cu Ambasadorul Franţei la Chişinău, Pascal Le Deunff (presedinte.md)
Maria Maevschi
05.07.2021

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut în dimineaţa zilei de luni, 5 iulie, o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Franceze la Chişinău, Pascal Le Deunff. În cadrul discuţiei, diplomatul i-a comunicat şefei statului decizia autorităţilor franceze de a include Republica Moldova în lista ţărilor care beneficiază de asistenţa Agenţiei franceze pentru Dezvoltare (AfD).

„AfD va sprijini finanţarea proiectelor în domenii esenţiale - reîmpădurirea şi irigarea, modernizarea sistemelor de aprovizionare cu apă şi canalizare, interconectarea sistemelor electrice şi asigurarea eficienţei energetice a clădirilor”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

În context, Maia Sandu i-a mulţumit ambasadorului pentru veştile bune. „Mi-am exprimat speranţa că în curând vom avea un Guvern format din oameni integri şi competenţi, cu care vom putea purcede la realizarea acestor proiecte”, a subliniat Sandu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor