Republica Moldova va beneficia de 236 milioane de dolari din partea FMI

R. Moldova va utiliza resursele alocate de FMI pentru a suplini veniturile la buget şi a oferi suport substanţial sectoarelor economice, în special întreprinderilor mici și mijlocii.
Sediul central al FMI în Washington D.C., SUA (Saul Loeb/AFP/Getty Images)
Tatiana Chiriac
24.08.2021

Republica Moldova va beneficia de 165,3 milioane DST (Drepturi Speciale de Tragere), echivalentul a circa 236 de milioane de dolari, din partea Fondului Monetar Internaţional.

Decizia a fost discutată în cadrul unei şedinţe a prim-ministrului Natalia Gavriliţa cu Rodgers Chawani, Reprezentant Rezident al FMI în Republica Moldova.

Alocarea DST oferă active lichide țărilor membre, fără obligaţii de rambursare sau anulare. Statele nu trebuie să îndeplinească nici o condiţionalitate pentru a primi cota lor din alocarea DST, respectiv, fiecare țară membră poate utiliza alocarea DST conform necesităților interne.

Cei doi oficiali au discutat despre proiectele noii guvernări de la Chişinău, dar și despre reluarea dialogului pentru memorandumul de politici între FMI și Republica Moldova. În acest context, prim-ministrul a invitat misiunea FMI la Chişinău la sfârşitul lunii septembrie.

Potrivit Nataliei Gavriliţa, Republica Moldova va utiliza resursele alocate de FMI pentru a suplini veniturile la buget şi pentru a oferi suport substanţial sectoarelor economice, în special întreprinderilor mici și mijlocii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor