Reprezentanţii FMI şi CE vin marţi şi miercuri la Bucureşti, la invitaţie premierului României

Şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, şi şeful misiunii Comisiei Europene în România, Székely István, vor face o vizită la Bucureşti între 21 februarie şi 22 februarie, pentru a se întâlni cu membrii noului Guvern, la cererea prim-ministru român, Mihai Răzvan Ungureanu.
Vizita nu presupune modificări la scrisoarea de intenţie convenită la începutul lunii februarie.
Reprezentantul FMI în România şi Bulgaria, Tonny Lybek, a declarat că vizita la Bucureşti a reprezentanţilor Fondului, care va avea loc la invitaţia premierului Ungureanu, este "o practică obişnuită", derulată în ţările cu care există un acord încheiat şi în care a avut loc o schimbare a Guvernului.
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu le-a transmis şefului delegaţiei FMI în România şi directorului pentru România al Directoratului General al Comisiei Europene invitaţia de a participa la Bucureşti, între 21-22 februarie, "la o întâlnire de lucru pe teme economice de actualitate".
"Primul-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu a lansat şefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, şi directorului pentru România al Directoratului General al Comisiei Europene, Istvan Székely, invitaţia de a participa, la Bucureşti, în intervalul 21-22 februarie, la o întâlnire de lucru pe teme economice de actualitate. Scrisoarea de intenţie nu se va afla pe agenda de discuţie", a informat Guvernul.