REPORTAJ - 4 Iulie la Bucureşti, între muzica celor de la JukeBox şi tensiunile politice

Epoch Times România
04.07.2012

Cei peste 2.000 de invitaţi la recepţia organizată de 4 iulie la reşedinţa ambasadorului SUA, Mark Gitenstein, au uitat pentru câteva ore de situaţia politică actuală din România şi au dansat pe melodiile trupei JukeBox.

Ca în fiecare an, ambasadorul şi-a făcut timp pentru a discuta cu jurnaliştii români despre problemele stringente ale zilei. Probleme pe care nu a uitat să le menţioneze, în mai multe rânduri, în discursul său. Mark Gitenstein a făcut referire la ”furtuna politică” de la Bucureşti şi a atras, încă o dată, atenţia că instituţiile democratice nu trebuie slăbite. Elogiul adus procurori ”curajoşi şi consecvenţi” şi judecătorilor ”neînfricaţi” din România a fost întâmpinat cu aplauze spontane din partea invitaţilor.

După Mark Gitenstein, a urmat premierul Victor Ponta care a dat asigurări că şi el îşi doreşte un sistem judiciar ”independent şi eficient”.

Tema de anul acesta a fost Central Park, al cărui creator, Frederick Law Olmstead, şi-a dorit ca acesta să fie un spaţiu public accesibil tuturor. Imagini cu New York au fost proiectate pe un ecran uriaş din spatele scenei.

Imnurile celor două ţări au fost interpretate de naistul român Nicolae Voiculeţ şi de mezzosoprana americană Marianne Cornetti, care a mai susţinut două concerte în România, în 2004 şi 2010.

Odată încheiată partea oficială a recepţiei, invitaţii au savurat diverse specialităţi, pe ritmurile cover-urilor româneşti şi americane interpretate de JukeBox.

Uitând pentru câteva ori de Curtea Constituţională, Avocatul Poporului sau suspendarea preşedintelui, numeroşii invitaţi au dansat şi s-au simţit bine pe iarba din grădina reşedinţei ambasadorului.

Printre invitaţi s-au aflat Principele Radu şi Principesa Margareta, consilierul prezidenţial Iulian Fota, Doris Mircea, directorul de comunicare din MAE, fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu, Procurorul general, Codruţa Kovesi, fostul ministru al justiţiei, Cătălin Predoiu, ministrul justiţiei, Titus Corlăţean, ministrul de interne, Ioan Rus, Sever Voinescu, precum şi fostul purtător de cuvânt de la Cotroceni, Valeriu Turcan.

La final, când mulţi invitaţi plecaseră deja să se pună la curent cu evenimentele politice pe care le rataseră, ambasadorul SUA s-a urcat pe scenă pentru a le spune celor prezenţi că este ultimul 4 Iulie pe care-l petrece în România în calitate de ambasador.

Petrecerea a fost încheiată de Marianne Cornetti care a interpretat ”God Bless America”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor