Regimul de la Tiraspol este menţinut cu ajutorul unei armate străine

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. (Mihut Savu / The Epoch Times)
Epoch Times România
08.11.2012

Preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti, afirmă că regimul nerecunoscut de la Tiraspol, care încalcă toate prevederile Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, este menţinut cu ajutorul unei armate străine.

”Regimul secesionist de la Tiraspol, care este menţinut prin prezenţa ilegală a unei armate străine pe teritoriul Republicii Moldova, încalcă practic toate drepturile prevăzute de Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului”, a declarat preşedintele Nicolae Timofti, în cadrul întrevederii cu Thomas Hammarberg, expert de nivel înalt al ONU pentru drepturile omului în regiunea transnistreană, potrivit unui comunicat al serviciului de presă al Preşedinţiei R. Moldova.

Şeful statului moldovean a dat ca exemplu persecuţiile la care au fost supuşi elevii şi profesorii din şcolile cu predare în limba română, fapte constatate printr-o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Preşedintele Timofti i-a mulţumit lui Thomas Hammarberg pentru eforturile ONU pentru ameliorarea situaţiei în domeniul drepturilor omului din regiunea transnistreană.

Oficialul ONU şi-a exprimat, într-o conferinţă de presă la Chişinău, îngrijorarea faţă de condiţiile sociale pe care le au deţinuţii şi copiii, inclusiv cei instituţionalizaţi, şi a vorbit despre importanţa aplicării în regiune a standardelor internaţionale privind drepturile omului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor