Reducerea la tacere a avocatilor de drepturile omului din China
De la revoltele din Orientul Mijlociu si Africa de Nord, regimul chinez are o teama extrema de o posibila Revolutie de Iasomie in China. Numerosi avocati de drepturile omului din China au devenit tintele principale ale aparatului de Securitate comunist. Un mare numar de avocati cunoscuti de drepturile omului au disparut fara explicatii.
Dupa doua zile de discutii asupra situatiei drepturilor omului intre China si SUA, care au inclus musamalizarea disparitiilor avocatilor de drepturile omului, unul dintre ei, Teng Biao, a fost eliberat pe 29 aprilie. El disparuse de 70 de zile.
In aceeasi zi insa, Li Fangping, un alt avocat de drepturile omului, a fost detinut. Li este cunoscut pentru pledoaria sa anti-discriminare. El a luptat pentru drepturile pacientilor infectati cu Hepatita B, SIDA si leucemie si pentru alte grupuri dezavantajate.
Lu Jun de la Beijing Yirenping Center, o organizatie non-profit dedicata promovarii dreptatii sociale si sanatatii publice, a confirmat ca Li a fost ridicat de un grup de oameni necunoscuti. Circumstantele sunt inca necunoscute.
Ordin de reducere la tacere
Avocatii care au fost eliberati dupa ce fusesera arestati de aparatul represiv chinez, refuza de obicei sa vorbeasca despre experientele lor, spunand ca "momentul nu este potrivit". Unii, putini la numar, au facut aluzii despre torturi si alte abuzuri si ca li s-a ordonat sa nu vorbeasca, sub amenintarea ca nu vor mai fi eliberati data viitoare. Altii au ajuns acasa cu pierderi de memorie, cauzate de injectiile cu medicamente psihiatrice si cu urme de batai pe corp.
Dupa ce Teng s-a intors acasa, i-a rugat pe prietenii sai sa publice stirea eliberarii sale online, dar a refuzat sa spuna ce i s-a intamplat. Inainte de detentia sa, Teng era critic la adresa regimului; el a scris tweeturi despre probleme de drepturile omului aproape zilnic si a acceptat frecvent interviuri cu media straina.
Pe 19 aprilie au fost eliberati avocatii Jiang Tianyong si Liu Xiaoyuan. Nici unul dintre ei nu a vrut sa discute motivul pentru care au fost retinuti si nici ce s-a intamplat in timpul detentiei lor.
Avocatul de drepturile omului, Tang Jitian a fost detinut in aceiasi zi cu Teng, dar a fost eliberat mai devreme. El n-a iesit inca in public si a refuzat sa dezvaluie orice informatie. Radio Free Asia a raportat pe 17 martie ca Tang a fost torturat in timpul detentiei, citandu-l pe avocatul de drepturile omului din Beijing, Li Jinglin.
Cand avocatul din Guangzhou, Tang Jinling a fost eliberat din detentie, starea sa mentala era deosebit de proasta. El n-a putut recunoaste apropiati de-ai sai si era confuz mental. Autoritatile l-au plasat in arest la domiciliu. Mai tarziu atat el cat si sotia sa au disparut.
Alti doi avocati de drepturile omului, Li Tiantian din Shanghai si Liu Shihui din Guangzhou, raman de asemenea disparuti.
Jin Guanghong, un alt avocat din Beijing care a disparut pentru 10 zile in aprilie, sufera de pierderi partiale de memorie si alte probleme fizice. In timpul disparitiei sale, a fost batut si i s-au injectat medicamente intr-un spital psihiatric.
Patrick Kar Wai Poon, secretar executiv la Grupul pentru Avocati de Drepturile Omului din China, din Hong Kong, a declarat ca este ingrijorat de faptul ca acesti avocati au fost maltratati in timpul detentiei. "Evident Teng si alti avocati au parte de mari presiuni dupa eliberarea lor", a declarat el.
Cresterea presiunii de partid
Anul trecut, Ministrul Justitiei din China a ordonat organizatiilor Partidului Comunist sa joace un rol mai activ in domeniul legal (?!) si a cerut infiintarea unui birou de partid in fiecare asociatie de avocati (barou).
Recent, Departamentul de Justitie din Shanxi a anuntat ca provincia va organiza o "evaluare morala" la nivel provincial, care va cuprinde toti aplicantii pentru licenta juridica. Performanta lor politica si comportamentul personal vor fi luate in considerare in timpul evaluarii, a raportat Yangtze River Business pe 19 aprilie.
Aceasta miscare este vazuta ca un semnal puternic ca autoritatile de la Beijing se orienteaza din nou spre extrema stanga de tip maoist, iar Shanxi ar putea deveni un model pentru alte provincii.
Un avocat din Beijing cu prenumele Li [numele omis din motive de securitate] a declarat pentru Radio Sound Of Hope (SOH) ca noua politica din Shanxi arata ca regimul vede avocatii drept inamici si are din ce in ce mai putina incredere in ei. El a afirmat ca exista o puternica tendinta de stanga in tara.
Majoritatea comunitatii juridice tace
In timp ce numarul relativ mic de avocati chinezi de drepturile omului isi risca licentele si vietile pentru a vorbi despre drepturile civile, majoritatea comunitatii juridice din China este surda la disparitiile colegilor lor.
Pe 24 aprilie peste 400 de avocati, experti juridici si alti experti care au participat la un eveniment de la Universitatea Poporului din Beijing au sarbatorit implinirea unui an al noii scoli juridice.
In timpul forumului de sapte ore intitulat "Avocatii si reforma sistemului juridic" participantii au laudat rezultatul unui proces impotriva unui cunoscut avocat din Beijing. Autoritatile chineze au abandonat procesul impotriva lui Li Zhuang. Li fusese acuzat ca a incitat un client sa falsifice dovezi impotriva unui sef de crima organizata pe care l-a aparat in orasul Chongqing.
Unii avocati au numit-o drept victorie pentru sistemul legal din China, iar unii avocati au spus ca li s-au facut auzite vocile.
Shi Tao, un comentator de la SOH, a declarat ca deseori membrii barourilor din China sunt exact cei care monitorizeaza si persecuta avocatii de drepturile omului si ajuta Partidul Comunist sa-si implementeze persecutia.
"Cand avocatii si-au sarbatorit victoria, l-a mentionat cineva pe Ai Weiwei? A mentionat cineva de Gao Zhisheng? Ce a reusit Gao este mult dincolo de ceea ce pot face avocatii obisnuiti. Cand avocatii isi tineau banchetul, s-a gandit cineva la Gao?", a intrebat Shi.
Avocatii de drepturile omului Gao Zhisheng, Jiang Tianyong si altii au fost refuzati de asociatiile de barouri cand au incercat sa isi reinnoiasca licentele.
Lipsa statului de drept
"Intregul sistem juridic trebuie evaluat ca intreg. Rezolvarea doar a cazului lui Li Zhuang nu va rezolva problemele [sistemului juridic chinez]. Dreptatea pentru toti avocatii este ceea ce trebuie facut", a declarat pentru The Epoch Times, Bao Tong, secretar al fostului oficial comunist Zhao Ziyang, care a fost demis.
"Grija fata de avocati inseamna grija fata de sistemul legal din China. Daca avocatii au parte de tratamente ilegale, inseamna ca principiile pe care le apara nu sunt luate in serios. Aceasta este o problema foarte, foarte mare", a declarat Bao.