Recital cu casa inchisa in cadrul Turneului Stradivarius
Recitalul din 19 mai de la Sala Radio face parte din Turneul Stradivarius, este sustinut de Alexandru Tomescu si se va derula cu casa inchisa, biletele pentru acesta fiind epuizate inca de la inceputul lunii.
Recitalul va putea fi ascultat in direct la Radio Romania Cultural si Radio Romania Muzical si online pe paginile web ale celor doua posturi. Spectacolul va fi inregistrat de TVR Cultural si transmis la o data ulterioara.
Turneul Stradivarius 2011 are loc in perioada 5 – 29 mai, in 14 orase din tara. Dupa concertul de la Sala Radio, Alexandru Tomescu si Stradivariusul vor pleca mai departe spre Cluj Napoca, Sibiu, Medias, Dumbraveni, Targu Mures si Baia Mare.
Atunci cand a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, in 2007, Alexandru Tomescu facea urmatoarea promisiune: „De-a lungul celor cinci ani in care am vioara in folosinta, o voi duce in fata cat mai multor romani. Ei sunt proprietarii de drept ai acestui instrument, deoarece Stradivarius-ul face parte din patrimoniul national”. Turneul Stradivarius din acest an, al patrulea ca numar, reprezinta tocmai punerea in practica a acestei promisiuni.
Sub titlul „Paganini – inger sau demon?”, Alexandru Tomescu propune melomanilor un program inedit – Integrala capriciilor de Paganini, cea mai dificila colectie de lucrari muzicale scrise vreodata pentru vioara. Cele 24 de capricii vor fi insotite de proiectii video care completeaza atmosfera si incearca sa redea bolile teribile ce l-au chinuit pe compozitor in acea perioada.
Alexandru Tomescu va relua programul „Paganini – inger sau demon?” in data de 5 Mai, ora 19.00, tot la Sala Radio.
Biletele se gasesc la Casa de Bilete a Salii Radio (Str. Gral Berthelot nr. 60 – 64) si prin reteaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librariile Carturesti, Humanitas si online pe www.eventim.ro.