Realizatorul de televiziune Valeriu Lazarov a trecut în nefiinţă

(RICK NEDERSTIGT / AFP / Getty Images)
11.08.2009
(RICK NEDERSTIGT / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
11.08.2009

Valeriu Lazarov, fostul director general şi consilier delegat al canalului Telecinco în perioada 1985 şi 1994 şi celebru realizator al Television Espanola în anii '70, a încetat din viaţă marţi dimineaţă la Madrid, a anunţat fiul acestuia Valeriu, citat de ziarul spaniol El Mundo.

Realizatorul şi producătorul de televiziune de origine română era una din figurile cele mai respectate în panorama audiovizuală spaniolă. Lazarov, născut în oraşul Bârlad dar având cetăţenie spaniolă din 1972, a murit de moarte naturală în dimineaţa aceasta, la vârsta de 73 de ani.

Rămăşiţele pământeşti ale realizatorului vor fi transferate la capela La Paz din localitatea madrilenă Tres Cantos.

Lazarov, devenit un gigant al televizunii, a făcut primii paşi în televiziunea română, unde a lucrat timp de 11 ani şi unde şi-a câştigat reputaţia de unul din cei mai buni profesionişti pe care i-a avut mass-media din ţara noastră.

Caracterul său avangardist şi deschis a făcut ca, în 1968, Juan Jose Roson, pe atunci director al Television Espanola, să-l angajeze cu scopul de a arăta o imagine mai inovatoare şi deschisă a regimului franchist. Din acel moment, Lazarov şi-a consacrat viaţa profesională televiziunii din Spania şi Italia.

Între "capodoperele" sale de televiziune se numără "La última moda" (1969), "Seńoras y Seńores!" (1973) sau "Pasaporte a Dublín" (1970), ca şi neuitatele gale de Revelion de care s-a ocupat din 1970 şi până în 1978.

După succesele acumulate în Spania, Lazarov schimbă direcţia carierei sale şi se orientează spre Italia, unde intră în serviciul RAI. Când, în 1980, premierul de azi Silvio Berlusconi, pe atunci director al lui Canale 5, l-a ales pentru proiectul său, Lazarov era deja o eminenţă cenuşie în lumea televiziunii.

Relaţia sa cu Berlusconi a continuat. Lazarov devenise omul său de încredere, motiv pentru care după nouă ani, a fost numit în conducerea lui Canale 5, fiind apoi trimis în Spania pentru a crea un nou post de televiune privat, Telecinco, cu participarea majoritară a Fininvest, societatea lui Il Cavaliere.

Reîntoarcerea sa în Spania a dus la apariţia în această ţară a unui nou mod de a face televizune. O televiziune plină de culoare şi de divertisment, inspirată din Canale 5 italian şi care rupe barierele conservatoare ale TVE. Lui Lazarov i se datorează programe precum Mamachicho, celebrele "VIP ale Nopţii" şi "VIP Guay", sau programe mai deocheate precum "Tutti Frutti" şi "Vivan los novios".

Cu trecerea anilor şi postul deja consolidat pe teritoriul spaniol, realizatorul îşi extinde orizontul şi înfiinţează casa de producţie Prime Time Communication. Ca şi în etapele precedente, Prime Time Communication va obţine succese deosebite, precum "Hostal Royal Manzanares", protagonistele căruia au fost Lina Morgan şi Ana Obregón.

Ultima sa incursiune în lumea televiziunii a fost programul "Aeropuertos Hello Goodbye", produs de compania sa Dream Prod, transmis de Antena 3 în 2008.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos