Realitatea: o simplă iluzie (Partea 1)

Fiecare acţiune şi toată materia care s-a dezvoltat în univers este în concordanţă cu ceea ce noi ştim ca realitate. Ideea că universul nostru trece ca visul unui uriaş, sau ca un produs al unui program foarte complex de realitate virtuală, seamănă mai mult cu un scenariu de science-fiction ingenios decât cu lumea brută şi imperfectă în care ne mişcăm în fiecare zi.

Cu toate acestea, realitatea pe care noi o percepem pare a fi contrară logicii ştiinţifice, dacă avem în vedere faptul că materia abia dacă există. Blocurile de construire a materiei vizibile sunt atomii, care sunt doar mici nuclee pierdute în mijlocul unui mare gol spaţial, înconjurate de particule aproape invizibile (electronii), care orbitează la viteze magnifice. Dacă organismele noastre ar fi puse sub un microscop puternic, ceea ce s-ar vedea ar fi, probabil, o mare de boabe de nisip în mişcare perpetuă.

În conformitate cu cercetările recente în domeniul fizicii cuantice, tot ceea ce ştim ca materie — baza solidă a ceea ce pare a fi lucrul din care este compusă realitatea noastră— ar putea fi nimic mai mult decât fluctuaţii cuantice în mijlocul universului gol.

Un grup de fizicieni condus de Dr. Stephen Durr de la Institutul John Von Neumann din Germania, au confirmat faptul că suma celor trei particule subatomice care formează protonii şi neutronii (numite quarcuri) reprezintă abia 1% din masa totală a acestora.

Aceste dovezi sugerează că restul masei nucleare ar fi formată din gluoni, particule efemere care se agită în mijlocul golului, ce funcţionează pentru a menţine unitatea între trioul de quarcuri în interiorul protonilor şi neutronilor. Acest fapt sugerează ipoteza că realitatea noastră tangibilă ar putea fi simple fluctuaţii ale golului sau nimic.

Celălalt adevăr

Ceea ce vedem cu ochii noştri este mult redus la un domeniu de aplicare convenabil. Dacă am fi avut ochi care să poată vedea doar particulele microscopice, aceasta ar fi făcut imposibil pentru noi să ne mişcăm într-o lume cu obiecte atât de mari, din moment ce obiectele cu care interacţionăm în general, sunt compuse din miliarde şi miliarde de particule microscopice.

Potrivit biologului Richard Dawkins, rocile par dure şi impenetrabile doar mâinilor noastre, deoarece nu se pot penetra reciproc. Pentru noi, este util să avem noţiuni ca duritate şi soliditate, pentru că ne ajută să navigăm prin lumea noastră.

Navigând într-o realitate iluzorie, trebuie să acceptăm faptul că undeva în univers, o altă realitate poate fi găsită. Aceasta ar putea fi un somn gigantic, o agitaţie nebună, sau Dumnezeu, dacă vreţi.

Având în vedere că realitatea particulelor nu poate fi mai mult decât fum şi umbre, asta ar putea însemna că existenţa reală a tuturor obiectelor din cosmos rezidă în unul sau mai multe spaţii paralele. Mulţi oameni de ştiinţă speculează faptul că, la fel cum un obiect tridimensional poate proiecta o umbră bidimensională pe pământ, tot aşa un univers multidimensional (cum ar fi cazul teoriei stringurilor) ar putea arunca o umbră în spaţiul tridimensional.

Dacă această teorie e corectă, fiecare obiect şi organism din această lume nu ar fi mai mult de o reprezentare brută de obiecte şi de organisme dintr-un univers mai "real". Coincizând cu această teorie, existenţa unei minţi extracorporale într-o altă dimensiune ar putea fi explicaţia ideală în legătură cu de ce avem memorie, din moment ce atomii din creierul nostru se înlocuiesc de sute de ori pe parcursul vieţii noastre. Potrivit Dawkins, nici un singur atom care face parte din organismele noastre de astăzi, nu a fost în corpurile noastre în timpul evenimentului din copilărie pe care ni-l amintim.

Steve Grand, autor al "Geneza: Viaţa şi cum să o creezi", sugerează că materia se mişcă dintr-un loc în altul şi se reuneşte dintr-o clipă în alta, astfel încât să putem fi noi înşine. Prin urmare, nu suntem materia din care suntem făcuţi. Acest lucru ar implica faptul că trupurile noastre reale sunt în spaţiul pe care nu îl putem înţelege, în timp ce un corp virtual, un simplu container, ar fi situat în ceea ce noi numim realitate.