Reacţia ireală a lui Predoiu la scandalul “Geoană-Hanan”: Definiţi ce înseamnă fermă de troli
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, miercuri, că nu este la curent cu activitatea presupuselor ferme de troli care ar activa în România pentru a influenţa alegerile şi că, din acest motiv, nu ştie dacă o asemenea activitate este legală sau nu.
“Vorbiţi despre o situaţie de fapt care nu-mi este lămurită, nu sunt informat asupra ei şi nu pot să mă pronunţ în principiu aprioric despre o situaţie de fapt pe care nu o cunosc dacă este legală sau nu. Întâi trebuie să o cunosc.
Nu cunosc detaliile legislaţiilor privind tehnologia de informaţii dar presupun că sunt restricţii în orice domeniu. Dacă ele sunt respectate, atunci orice activitate e legală. Dacă nu sunt respectate, sigur se va investiga”, a precizat Predoiu.
Totodată, ministrul a declarat că nu ştie ce înseamnă fermă de troli şi le-a cerut jurnaliştilor lămuriri:
“Definiţi ce înseamnă fermă de troli!”
Remarcile lui Predoiu vin în contextul în care şefa USR, Elena Lasconi, înscrisă în cursa pentru Cotroceni, l-a acuzat pe contracandidatul său Mircea Geoană că s-ar fi întâlnit cu Tal Hanan, un personaj acuzat ca fiind în spatele unor operaţiuni de manipulare a alegerilor în zeci de state din lume.
“Domnule Geoană, de ce v-aţi întâlnit cu Tal Hanan, alias Jorge, deconspirat în urma unei investigaţii jurnalistice internaţionale ca fiind în spatele unor operaţiuni de manipulare a alegerilor în zeci de state din lume, prin intermediul fake news, a fermelor de troli şi operaţiuni în social media menite să decredibilizeze candidaţi?”, l-a întrebat Lasconi pe Geoană, marţi seara, în timpul unei dezbateri electorale la Antena 3.
Geoană a negat că s-ar fi întâlnit cu Hanan sau că îl cunoaşte pe acel “domn”, adăugând că cineva i-a vândut Elenei Lasconi o “informaţie falsă” şi că aceasta din urmă “a muşcat din nadă cu multă voluptate”.
O zi mai târziu, înaintea şedinţei de guvern, premierul Marcel Ciolacu a declarat că ştie de existenţa unei “ferme de boţi/troli” care l-ar ajuta pe fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, adăugând că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) ar trebui să se sesizeze.
“Ştiu că există o clădire cu foarte multe servere. Ferme de boţi/troli. Care îl ajută pe Geoană. Statul trebuie să spună dacă e legal. Am transmis celor care se ocupă. AEP să se sesizeze”, a precizat Ciolacu.