Razvan Krivach: Totul e relativ si tine de subiectivitatea juriului
Castigatorul trofeului Festivalului Cerbul de Aur, Razvan Krivach, considera ca decizia juriului a fost una "relativa si subiectiva", dar ca au fost punctate "performanta, originalitatea, spectacolul si interpretarea adevarata", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Ceea ce a facut diferenta intre concurenti este probabil performanta, originalitatea, show-ul si interpretarea adevarata. In rest, totul e relativ si tine de subiectivitatea juriului. Oricine e subiectiv, dar se tine cont si de anumite calcule matematice pe care fiecare din membrii juriului le are in vedere", a spus castigatorul trofeului, duminica, intr-o conferinta de presa.
Razvan Krivach si echipa sa au fost desemnati castigatorii celei de-a 16-a editii a Festivalului Cerbul de Aur, sambata seara, la Brasov, dupa interpretarea pieselor "Too Much Love Will Kill You" a lui Freddie Mercury si "Reverie", compozitie proprie.
Krivach spune ca va folosi cei 10.000 de euro pe care i-a primit alaturi de trofeu pentru a investi in intrumente muzicale.
Pe locul doi s-au clasat suedezii de la Biondo, urmati de Tony Poptamas & Desperado feat.Alexandra Ungureanu. Juriul a acordat un premiu special trupei 3Nity din Franta, iar Anamari Dancs din Romania a primit premiul publicului.
Membrii trupei Biondo nu au fost prezenti la conferinta de duminica, din cauza ca au plecat in Suedia, ei fiind reprezentati de managerul lor, Daniel Alexandrescu. Acesta a precizat ca trupa va lansa in curand un album pe piata romaneasca.
La petrecerea de final destinata tuturor participantilor, Lars, liderul trupei, a declarat ca este onorat de premiul primit si ca nu se astepta la nimic din partea festivalului.
La randul sau, Tony Poptamas s-a declarat multumit de rezultat, insa nu stie daca va mai participa si la alte festivaluri in tara, deoarece este foarte costisitor sa vina in Romania din Norvegia.
"Trebuie sa ma consult cu nevasta mea", a spus castigatorul Cerbului de bronz.
Tripletii de la 3Nity au declarat ca in momentul in care li s-a pronuntat numele pe scena nu au inteles ce anume au castigat, dar dupa ce au aflat ca au fost premiati de juriu s-au simtit foarte onorati, deoarece acesta este cel mai important premiu din cariera lor.
Ei au tinut neaparat sa il cunoasca pe Laurentiu Cazan, a carui melodie "Say Something" au interpretat-o exemplar in concurs. Dupa spectacol, ei au cantat melodia impreuna la pian, in holul hotelului unde erau cazati.
"Faptul ca am cantat impreuna cu Laurentiu Cazan, in particular, a fost ceva deosebit pentru noi. Pe toata durata festivalului am fost foarte relaxati si ne-am simtit minunat. Speram sa mai revenim si cu alte ocazii", a spus unul dintre cei trei frati de la 3Nity.
Si pentru Anamari Dancs premiul publicului inseamna "apogeul carierei".
Fratii de la 3Nity, Tony Poptamas si Krivach, au declarat ca le-ar fi placut ca la masa castigatorilor sa se fi aflat si Dragos Chircu, iar Anamari ar fi vrut sa se afle printre castigatori Tami&Nir din Israel si Olia Tira din Moldova.
Nu toti insa au fost multumiti de jurizare. Cei care nu au reusit calificarea nici macar in finala s-au declarat total dezamagiti de jurizare. Alexander Prosek din Germania si Maya din Solvenia considera ca faptul ca din cinci premii trei au revenit romanilor nu aduce cu sine o buna publicitate festivalului.
"Este pacat ca se intampla asta. Inainte sa vin la festival am avut multe comentarii pe internet ale artistilor straini care imi spuneau sa nu merg la festival. Eu nu ma asteptam sa castig nimic pentru ca este primul concurs la care particip. Dar mi s-a parut nedreapta jurizarea. Au fost multi artisti de valoare care au ramas pe dinafara si nu au ajuns nici macar in finala", a declarat Alexander pentru corespondentul MEDIAFAX.
De asemenea, managerul si compozitorul Mayei din Slovenia, Ziga Pirnat, a declarat ca juriul a fost extrem de subiectiv si incorect deoarece a premiat prea multi romani, iar singurul roman care ar fi meritat intr-adevar un premiu nu a obtinut nimic.
"Dintre cei patru romani finalisti, singurul care ar fi meritat sa castige ceva, care intr-adevar are voce foarte buna, Dragos Chircu, nu a castigat nimic. Credeam ca in Romania e mai putina coruptie decat este la noi in Slovenia. Se pare ca ne-am inselat. Cred ca rezultatul acesta este o publicitate foarte prosta pentru festival si pentru editiile care vor urma deoarece se transforma in festival national, mai degraba", a spus Ziga Pirnat.
La randul sau, Alexandra (Belarus) considera ca faptul ca au ajuns in finala patru romani e oarecum ciudat. "E foarte interesant ca sunt patru romani in finala. Noua ne-a placut Millenium si Josefin, care n-au intrat. Sunt putin dezamagita", a spus ea.
Juriul care a desemnat castigatorii a fost format din Dida Dragan — presedinte, Alfredo Tisocco (Italia), Antero Paivalainen (Finlanda), Eugen Doga (Moldova), Horia Moculescu, Marty Cintron (solist al trupei No Mercy), Rolf Wetzel (Germania), Valeriu Lazarov si Victor Socaciu.