RATB suplimentează mijloacele de transport pentru noaptea de Revelion
alte articole
Transportul public va fi suplimentat în noaptea de Revelion, fiind menţinute în circulaţie liniile de tramvai 1 şi 41, precum şi cele 24 de linii de noapte, au anunţat reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB).
Tramvaiele liniei 41 vor circula la intervale de 15 minute, iar cele ale liniei 1 la 20 minute. De asemenea, pe durata întregii nopţi, autobuzele liniilor de noapte se vor succeda la intervale de 40 minute, se arată într-un comunicat emis de RATB.
Regia Autonomă de Transport Bucureşti va reorganiza traseele liniilor de autobuze, astfel:
Autobuzele de pe linia 173 vor funcţiona pe un traseu modificat, în perioada 29 decembrie, ora 10:00 - 01 ianuarie, ora 05:00, de la intersecţia Calea 13 Septembrie/Strada Mihail Sebastian prin Calea 13 Septembrie, Şoseaua Progresului, Calea Rahovei, Strada Odoarei, urmând apoi traseul de bază.
De asemenea, în seara de Revelion, începând cu ora 20:00, liniile de autobuze care au traseu prin zona Piaţa George Enescu vor funcţiona pe un traseu modificat. Astfel, autobuzele de pe linia 122 vor funcţiona pe sensul spre Piaţa Victoriei, de la intersecţia Strada Ştirbei Vodă/Strada Luterană/Strada I. Câmpineanu, prin Strada Luterană, Strada G-ral Budişteanu, Bulevardul Dacia, Piaţa Romană, Bulevardul Lascăr Catargiu, apoi traseul de bază. Celălalt sens nu se modifică.
Autobuzele care circulă pe liniile 126, 168, 226 şi 368 vor funcţiona pe un traseu modificat pe sensul spre Piaţa Romană, de la intersecţia Strada Ştirbei Vodă/Strada Luterană/Strada I. Câmpineanu, prin Strada Luterană, Strada G-ral Budişteanu, Bulevardul Dacia, Calea Dorobanţilor, Piaţa Lahovari, Strada George Enescu, cu întoarcere prin Bulevardul Magheru, Bulevardul Dacia, Strada M. Vulcănescu, urmând apoi traseele de bază.
Totodată, liniile 137, 138 si 268 vor funcţiona pe un traseu modificat pe sensul spre Piaţa 21 Decembrie 1989, de la intersecţia Strada Ştirbei Vodă/Strada Luterană/Strada I. Câmpineanu, prin Strada Luterană, Strada G-ral Budişteanu, Bulevardul Dacia, Piaţa Romană, Bulevardul Magheru, Bulevardul N. Bălcescu, Piaţa 21 Decembrie 1989, apoi traseele de bază.
Autobuzele care circulă pe linia 300 vor funcţiona pe traseul de bază doar între terminalul Clăbucet şi Piaţa Romană. Autobuzele vor întoarce prin Bulevardul Dacia, Calea Dorobanţilor, Piaţa Lahovari, Strada George Enescu şi Bulevardul Magheru.
În perioada 31 decembrie, ora 22:00 - 01 ianuarie, ora 06:00, şi autobuzele de pe liniile 136 şi N121 vor funcţiona pe trasee modificate, anunţă reprezentanţii Regiei.
Astfel, autobuzele de pe linia 136 vor funcţiona pe traseul de bază între terminalul C.E.T. Vest Militari şi intersecţia Calea 13 Septembrie/Strada Izvor, apoi prin Strada Izvor, Strada B. P. Haşdeu, Splaiul Independenţei, (malul drept), cu întoarcere la Podul Izvor, apoi Splaiul Independenţei (malul stâng), Strada B.P.Haşdeu, Strada Izvor, Calea 13 Septembrie, Şoseaua Pandurilor, urmând apoi traseul de bază.
Linia de noapte N121 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul Zeţari şi Piaţa Arsenalului (intersecţia Calea 13 Septembrie/Strada Izvor), apoi pe un traseu modificat prin Strada Izvor, Strada B.P.Haşdeu, Splaiul Independenţei până la Piaţa Unirii.