Raportul referitor la Grecia este pozitiv, o decizie privind împrumutul nu va fi luată luni, spune Juncker

Jean-Claude Juncker. (GEORGES GOBET / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
12.11.2012

Raportul realizat de troică (FMI, UE şi BCE) privind Grecia este pozitiv, dar o decizie asupra acordării unui împrumut în valoare de 31,5 miliarde euro nu va fi luată luni, a declarat, la Bruxelles, Jean-Claude Juncker.

Raportul, care a fost înmânat liderilor europeni în noaptea de duminică spre luni, arată că Atena şi-a ţinut promisiunile, a precizat liderul Eurogrup. ”Acum e timpul ca noi să le ţinem pe ale noastre, dar înainte avem nevoie de clarificări privind sustenabilitatea datoriei greceşti”, a mai spus Juncker, înainte de reuniunea miniştrilor de finanţe.

Liderul Eurogrup a declarat că nu crede că se va lua o decizie finală luni privind împrumutul pentru Grecia, dar şi-a exprimat speranţa că se va ajunge la un acord în acest sens ”cât mai curând posibil”.

Recent, premierul grec, Antonis Samaras, a declarat că, fără un nou împrumut, Grecia va rămâne fără bani în decurs de câteva zile.

Noul împrumut trebuie însă să treacă prin unele parlamente europene, inclusiv prin Bundestag, ceea ce înseamnă că aprobarea lui ar putea dura câteva săptămâni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor