Raportul CE de miercuri nu este cel mai critic de după 2007, spune ministrul bulgar al justiţiei

Epoch Times România
09.02.2012

Ministrul bulgar al justiţiei, Diana Kovaceva, a declarat joi că raportul pe justiţie dat publicităţii miercuri, la Bruxelles, nu este cel mai critic dintre cele publicate după 2007.

"Evaluarea făcută în raportul CE nu este a guvernului, ci a Bulgariei şi a instituţiilor - tribunale, parchete şi Ministerul de Interne", a declarat Kovaceva într-un interviu acordat joi postului porivat de televiziune bTV.

Ea a negat afirmaţiile potrivit cărora raportul este o palmă dată cabinetului, spunând că partenerii nu îşi dau palme unii atora.

Ministrul justiţiei a atras atenţia asupra faptul că şi rapoartele MCV din 2009 şi 2010 au inclus critici vizând procedurile de vot din Bulgaria şi presupusa cumpărare de voturi.

"Este o realizare faptul că Bulgaria are un Cod Electoral aliniat recomandărilor Comisiei Veneţia", a subliniat ea.

Kovaceva a admis, însă, că alegerile prezidenţiale şi locale de la sfârşitul lui octombrie 2011 au fost caracterizate de probleme organizatorice grave, apărute din cauză că autorităţile electorale nu au fost pregătite.

Oficialul a insistat, însă, asupra concluziilor pozitive din raport. Printre acestea se numără lansarea Comisiei pentru prevenirea conflictelor de interese, verdictele finale în cazuri implicând personalităţi şi crearea de tribunale specializate. De asemenea, activitatea Curţii Supreme de Casaţie pentru asigurarea unei interpretări consistente şi unificate a legii a fost apreciată, a afirmat Kosaceva.

Ministrul justiţiei a dat asigurări şi că tribunalele, procurorii şi anchetaori cooperează mai bine.

În interviul de joi, Kosaceva a mai explicat că discuţiile politice negative din Bulgaria, susţinute sau nu de fapte, au un impact asupra raportului şi erodează imaginea ţării în străinătate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor