Raluca Prună: Mii de deţinuţi ar putea fi eliberaţi mai repede
În curând, mii de deţinuţi ar putea ieşi din penitenciare. Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, intenţionează să schimbe modul în care condamnaţii sunt elibraţi condiţionat, ca să rezolve problema aglomeraţiei din închisori.
"Vorbim de câteva mii bune de persoane. Da, o să iasă mai mulţi oameni, dar nu în orice condiţii. Ca să poţi fi eliberat condiţionat trebuie să execuţi o fracţie din pedeapsă - aşa se numeşte - şi să fi avut un comportament care să arate că te-ai îndreptat", a declarat Raluca Prună, la Digi24
Ministrul Justiţiei insistă că nu este vorba despre o formă de amnistie. Vor fi lăsaţi să plece numai condamnaţii care au dovedit că s-au îndreptat şi au plătit paguba produsă.
"Dacă umblăm la eliberarea condiţionată, nu în sensul de a modifica fracţia sau filosofia Codului penal, ci de a vedea ce anume, care e blocajul la nivelul instanţelor care amână aceste persoane în mod repetat, de câteva ori, astfel încât instituţia eliberării devine neinteresantă", a explicat Raluca Prună.
Concret, ministrul propune un proiect legislativ prin care să fie introduse amendamente care să reducă numărul amânărilor nejustificate ale eliberării condiţionate pentru deţinuţii care dau dovadă de un comportament exemplar şi care au executat fracţia obligatorie din pedeapsă.
Pentru a citi mai mult pe acest subiect intraţi aici.