Rafael Nadal şi Cristiano Ronaldo, printre candidaţii la câştigarea "Oscarului" pentru sport

Tenismanul spaniol, Rafael Nadal. (PATRICK KOVARIK / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
26.02.2014

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, şi fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, câştigătorul Balonului de Aur 2013 se numără printre vedetele nominalizate pentru premiul Academiei Laureus rezervat celui mai bun sportiv al anului.

Alături de cei doi, pentru acest premiu, considerat un adevărat "Oscar al sportului", mai candidează jamaicanul Usain Bolţ, cel mai rapid om al planetei, campionul olimpic şi mondial la 100 şi 200 m, pilotul spaniol Marc Marquez, campionul mondial din MotoGP, germanul Sebastian Vettel, "regele" Formulei 1, şi atletul britanic Mo Farah, deţinătorul titlului olimpic la 5.000 şi 10.000 m.

Ceremonia de atribuire a premiilor Laureus World Sport Academy, printre membrii căreia se numără şi două glorii ale sportului românesc, gimnasta Nadia Comaneci şi tenismanul Ilie Năstase, va avea loc în data de 26 martie, la Kuala Lumpur (Malayezia).

La feminin, candidatele pentru premiul Laureus sunt atletele Shelly-Ann Fraser-Pryce (Jamaica), dublă campioană olimpică la 100 m, şi Elena Isinbaieva (Rusia), "Ţarina" săriturii cu prăjina, alături de jucătoarea americană de tenis Serena Williams, liderul clasamentului WTA, schioarea slovenă Tina Maze, dublă campioană olimpică la recentele Jocuri de iarnă de la Soci, şi înotătoarea americană Missy Franklin, sportivă cu patru titluri olimpice în palmares.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor