Raeţchi: Nominalizarea lui Ilie Sârbu la Curtea de Conturi, lupul pus paznic la oi
alte articole
Nominalizarea lui Ilie Sârbu, cercetat penal pentru retrocedările frauduloase de păduri, în funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi de către PSD este ca şi cum ai pune lupul paznic la oi, a transmis luni, în cadrul unui comunicat de presă, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi.
"Susţinerea lui Ilie Sârbu pentru funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi e ca şi cum ai pune lupul paznic la oi. Principala atribuţie a Curţii de Conturi este aceea de a exercita controlul asupra "modului de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public".
Cum poate face Ilie Sârbu acest lucru în condiţiile în care este cercetat penal pentru retrocedările frauduloase de păduri? Pentru ca actul de sfidare să fie complet, chiar Sârbu ne informează că tocmai Agricultura este domeniul pe care urmează sa îl verifice", a precizat deputatul PNL.
Raeţchi este de părere că instituţia Curţii de Conturi trebuie să înceteze să fie privită ca un loc în care fruntaşii PSD merg înainte de pensie:
"PSD trebuie să înceteze să vadă Curtea de Conturi drept o instituţie în care vechii lideri ai partidului merg după ce s-au plictisit de politică, în căutarea unui loc călduţ înainte de pensie. Politizarea instituţiilor de stat a devenit specialitatea PSD, dar această abordare trebuie să înceteze", a subliniat liberalul.
În opinia acestuia, o instituţie precum Curtea de Conturi are nevoie de specialişti, nu este un loc în care sforarii PSD merg ca răsplată pentru activitatea politică depusă şi ca premiu de consolare.
"Este inacceptabil ca PSD să susţină această numire. PSD are o lungă tradiţie în a privi instituţiile statului drept organisme care trebuie să i se supună şi unul din motivele pentru care o bună parte din acestea sunt pline de politruci, de care adevăraţii specialişti nu au loc şi de aceea preferă să plece în străinătate sau la firme private", a concluzionat Raeţchi.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.