Raed Arafat: Nu se pune problema să relaxăm restricţiile din cauza protestelor
alte articole

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, joi seara, la TVR, că înţelege nemulţumirea oamenilor privind măsurile luate în combaterea pandemiei, dar avertizează că restricţiile nu vor fi suspendate sub presiunea protestelor.
„Nu s-a pus problema să relaxăm din cauza protestelor. Proteste au fost şi în alte ţări şi aţi văzut că şi în celelalte ţări măsurile lor au continuat. Este de înţeles de ce protestează o parte din lume. Este acest sentiment că nu mai putem, că nu mai merge, că de ce măsurile continuă şi nu s-a rezolvat problema. E foarte greu să explici la oameni de fapt comportamentul unor astfel de patogeni, cum se comportă, cum este situaţia”, a explicat Arafat citat de Realitatea PLUS.
Secretarul de stat din MAI a adăugat că trebuie luată în considerare părerea experţilor şi echilibrată situaţia.
„Adică noi nu putem să vedem numai o voce care acuma vine şi îţi spune: să nu luaţi măsuri, că nu mai vrem măsuri, că noi nu mai vrem, nu mai vrem mască, nu mai vrem nimic, şi să neglijăm faptul că e foarte multă lume care ştie care e situaţia, care aşteaptă să se vaccineze, care doreşte să iasă din această situaţie, dar făcând-o, să zicem, conform recomandărilor sanitare şi care o să vină să ne întrebe: de ce nu aţi făcut nimic să preveniţi situaţia la care am ajuns? Deci aici este balanţa la care trebuie să ajungem şi să luăm în considerare părerea experţilor”, a argumentat şeful DSU.