R. Moldova şi Israel au semnat planul de cooperare în domeniul medicinii şi sănătăţii pentru 2014-2018
Viceprim-ministrul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut marţi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Statului Israel, Avigdor Liberman, în cadrul vizitei oficiale în Israel.
Interlocutorii au evaluat nivelul avansat al dialogului politico-diplomatic bilateral, excelenta cooperare moldo-israeliană în domenii precum cel comercial-economic şi investiţional, medicină şi sănătate, turism, agricultură etc.
De asemenea, în timpul întrevederii a fost anunţată decizia de abolire a regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova în viitorul apropiat. Potrivit ministrului Natalia Gherman, autorităţile de la Chişinău apreciază decizia reciprocă a statului Israel de a aboli cât mai curând regimul de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova, ceea ce va contribui şi mai mult la aprofundarea relaţiilor bilaterale, în primul rând a celor interumane. La rândul său, ministrul Liberman a precizat că statul Israel va depune toate eforturile pentru liberalizarea regimului de vize către data de 1 august curent.
Tot în cadrul întrevederii, cei doi oficiali au semnat Planul de cooperare în domeniul medicinii şi sănătăţii pentru 2014-2018.
Discuţiile au cuprins şi aspecte ale cooperării în cadrul instituţiilor multilaterale, precum şi un schimb de opinii cu privire la evoluţiile recente din regiunea Orientului Mijlociu şi Procesul de Pace. Şefa diplomaţiei moldoveneşti a informat despre succesul ţării sale privind parcursul european, în special cu privire la reformele promovate de Republica Moldova în diverse domenii. În context, oficialul a adus mulţumiri din partea autorităţilor moldoveneşti pentru sprijinul ferm şi constant acordat de către statul Israel ţării sale în această direcţie.
La finalul discuţiilor, ministrul Natalia Gherman a adresat omologului israelian invitaţia de a efectua o vizită la Chişinău.
Programul zilei de ieri a cuprins, de asemenea, o întrevedere cu Patriarhul Ierusalimului, Theophilos III.