Putin la G-20 însoţit de patru nave militare
După ce a fost oaspete de onoare la summitul APEC desfăşurat la Beijing, Vladimir Putin a sosit la Brisbane, Australia, unde se ţinea întâlnirea G20, însoţit de patru nave militare ale Rusiei.
Putin a staţionat cele patru nave în afara apelor australiene pe drata vizitei sale.
Manierele preşedintelui rus nu au scăpat neobservate. Premierul britanic, David Cameron a remarcat sarcastic “Nu am simţit că ar fi necesar să aduc cu mine vase militare pentru a fi în siguranţă la G20, apoi sunt convins că nici Putin nu ar fi în vreo primejdie…”
În timpul incidentului, guvernul australian a anunţat că monitoriza cele patru nave care se apropiaseră de apele sale teritoriale din Nord. Ministerul Apărării anunţase în prealabil că două fregate şi două avioane de supraveghere fuseseră trimise pentru a observa situaţia.
Nu am simţit că ar fi necesar să aduc cu mine vase militare pentru a fi în siguranţă la G20, apoi sunt convins că nici Putin nu ar fi în vreo primejdie…
Numeroşi analişti sunt de părerea că incidentul nu a fost decât un alt show de forţă din partea preşedintelui Vladimir Putin, căruia îi place să şocheze cu asemenea gesturi. Asemenea incidente nu sunt singulare pentru Rusia. Ministerul australian al Apărării a anunţat că nave militare aparţinând flotei Pacificului l-au însoţit pe preşedintele Dimitri Medvedev la San Francisco în 2010 şi au fost folosite şi la summitul APEC din Singapore, 2009.