Putin îşi alipeşte Crimeea, în faţa slabelor riposte ale Occidentului (revista presei spaniole)

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat tratatul de anexare a peninsulei Crimeea, iar cotidienele spaniole scriu miercuri că acesta şi-a alipit regiunea pe fondul slabelor proteste ale Occidentului.
Preşedintele rus Vladimir Putin. (MIKHAIL METZEL / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
19.03.2014

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat tratatul de anexare a peninsulei Crimeea, iar cotidienele spaniole scriu miercuri că acesta şi-a alipit regiunea pe fondul slabelor proteste ale Occidentului.

'Crimeea revine la patrie', citează cotidianul El Pais din spusele preşedintelui rus. Cotidianul spaniol semnalează faptul că preşedintele rus a semnat tratatul de anexare a Crimeii, în vreme ce un soldat ucrainean a murit în urma unui atac asupra unei baze militare.

Cotidianul El Mundo scrie că Putin anexează Crimeea, în faţa slabelor riposte din Occident. În plus, mai arată acesta, preşedintele rus îşi expune astfel puterea şi aminteşte că SUA au recunoscut independenţa Kosovo.

Putin îşi alipeşte Crimeea şi formalizează cu pompă şi atmosferă imperială uniunea cu peninsula, observă cotidianul La Vanguardia. Publicaţia remarcă de asemenea tensiunile apărute în urma decesului unui soldat ucrainean, dar şi al altuia, apropiat forţelor ruse.

Noua lege pentru străini nu va fi aprobată până după vara acestui an în Spania, constată cotidianul La Razon. Negocierile cu Bruxellesul, mai ales privitoare la obiectivul noilor modificări, la întoarcerea pe loc a imigranţilor, vor amâna elaborarea textului de lege. În context, cotidianul spaniol aminteşte că peste 1.000 de imigranţi ilegali au sărit gardul de la frontiera cu enclava spaniolă Melilla din Maroc de când agenţilor Gărzii Civile li s-a interzis folosirea de materiale utilizate de obicei împotriva manifestaţiilor violente.

Cotidianul catalan El Periodico notează la rândul său că Rajoy începe din nou procesul de dialog social pentru relansarea economiei, după ce s-a întâlnit la Moncloa, fără să anunţe, cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor deopotrivă. Scopul acestei reuniuni a fost, scrie publicaţia citată, încheierea unor acorduri pentru piaţa forţei de muncă, referitoare la salarii şi contribuţii la serviciile de asigurări sociale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor