Putin ar intenţiona să anunţe "victorie" înainte de alegerile din Rusia, susţin surse dintr-o ambasadă rusă [Ziare.com]

Vladimir Putin
Vladimir Putin (Getty Images)

Preşedintele rus Vladimir Putin s-ar pregăti să declare “victorie” în războiul cu Ucraina, indiferent de situaţia de pe front, a declarat diplomatul şi bloggerul ucrainean Oleg Sharp pe canalul său Telegram, citând surse dintr-una dintre ambasadele Rusiei, relatează Ziare.com.

Potrivit bloggerului, şeful de la Kremlin ar intenţiona să anunţe încheierea războiului din Ucraina cu două sau trei săptămâni înainte de 11 septembrie, când au loc alegerile din Rusia.

Sharp a mai susţinut că Putin ar plănui să declare “îndeplinirea tuturor obiectivelor” invaziei ruse în Ucraina indiferent de situaţia reală de pe front.

De asemenea, continuă sursa citată, se va anunţa că Ucraina şi-ar fi pierdut potenţialul militar-tehnic şi economic, iar majoritatea “batalioanelor naziste” au fost distruse.

Reamintim, în acest context, că ministrul adjunct al Apărării din Ucraina, Hanna Maliar, a susţinut, luni, că Moscova ar fi dat termen armatei sale să ajungă la graniţele administrative ale regiunii Lugansk până pe data de 26 iunie.

La rândul său, în cea mai recentă evaluare a sa privind invazia rusă, Institutul pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War / ISW) a precizat că sistemele de apărare aeriană ruseşti întărite în estul Ucrainei limitează din ce în ce mai mult eficienţa dronelor ucrainene, subminând o capacitate ucraineană cheie în războiul lansat de Kremlin.