PSD, la un pas să pună mâna şi pe Consiliul Concurenţei

Un proiect de lege aflat pe ultima sută de metri în Parlament ar permite schimbarea în plin mandat a actualului şef al Consiliului Concurenţei.
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Florin Chirila/Epoch Times)

Actualul preşedinte al Consiliului Concurenţei ar putea fi schimbat înainte de expirarea mandatului, în condiţiile în care Comisia juridică din Camera Deputaţilor a aprobat marţi un amendament controversat la Legea concurenţei, relatează hotnews.ro.

Amendamentul a fost propus de PSD şi prevede ca preşedintele Consiliului Concurenţei "trebuie să fi îndeplinit funcţii de conducere cu largi responsabilităţi pentru o perioadă de cel puţin 15 ani, în care a făcut dovada înaltei sale competenţe profesionale şi manageriale". Bogdan Chiriţoiu, actualul şef al Consiliului Concurenţei, se află în mijlocul celui de-al doilea mandat, însă nu îndeplineşte cerinţa prevăzută în amendament pentru a rămâne la conducerea instituţiei.

Menţionăm că informaţii potrivit cărora PSD intenţionează să obţină controlul asupra Consiliului Concurenţei, o instituţie independentă, circulă încă din vara anului trecut.

Pentru a citi integral articolul intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne