PSD, eroare strategică: Cum îl reactivează electoral pe Bolojan în perspectiva lui 2030 [ANALIZĂ]
George Jiglău, lector la Departamentul de Ştiinţe Politice din cadrul UBB Cluj, a opinat, într-o analiză publicată în Cotributors, că PSD a făcut "o eroare strategică" care îl "reactivează electoral" pe Ilie Bolojan în perspectiva lui 2030.
ANALIZA lui George Jiglău
Felul în care PSD a ales să deschidă această criză poate produce un efect politic exact opus celui urmărit. În loc să închidă problema Ilie Bolojan, PSD riscă să îi ofere şansa relegitimării politice, transformându-l întru-un viitor contracandidat redutabil.
Până acum câteva zile, Bolojan se afla într-o fază clară de erodare. După aproape zece luni de guvernare, cu măsuri nepopulare şi cu costuri sociale şi politice consistente, el pierduse o parte importantă din capitalul de simpatie cu care intrase la Palatul Victoria. Acum, prin faptul că devine ţinta directă a PSD, el poate recupera tocmai tipul de legitimitate pe care îl pierdea: aceea a politicianului atacat de partidul care concentrează, de ani buni, cea mai mare rezervă de antipatie din societatea românească.
Ca să înţelegem de ce PSD îi poate face lui Bolojan un serviciu politic, să ne amintim pe scurt traseul lui fulminant la vârful statului. Sprijinit pe un brand politic acumulat în timp, încă din perioada în care Bolojan era perceput drept administratorul eficient de la Oradea, în mai puţin de şapte luni începute cu dezastrul Ciucă de la alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie 2024, Bolojan a preluat conducerea PNL, preşedinţia Senatului, interimatul de la Cotroceni şi şefia Guvernului. Toate acestea într-un context social, economic, politic extrem de tensionat Acest traseu a fost însoţit de o aşteptare foarte puternică: aceea că va aduce ordine, seriozitate şi capacitate de execuţie într-un centru al puterii perceput de ani de zile ca improvizat, clientelar, inert, incompetent. Ilie Bolojan a fost învestit simbolic cu foarte mult înainte să fie învestit politic.
Guvernarea a lucrat însă împotriva acestei imagini. Pachetul de ajustări fiscale şi bugetare, tensiunile sociale şi atmosfera de austeritate au început sa îl transforme, în percepţia publică, din administratorul care pune ordine în politicianul care taie, impune şi explică tehnic de ce societatea trebuie să suporte costurile. În barometrul INSCOP realizat la final de mai 2025, Ilie Bolojan se bucura de 42,2% încredere. În barometrul INSCOP din martie 2026, el coborâse la 25,1%. Bolojan a intrat foarte sus în percepţia publică şi a coborât vizibil după lunile de guvernare austeră.
Exact aici apare eroarea strategică, pe termen lung, a PSD. PSD rămâne un partid mare, cu resurse, structuri şi capacitate de a câştiga alegeri parlamentare (rămâne de văzut dacă 2028 nu va semnala o schimbare de şablon). În momentele puternic personalizate, mai ales în alegerile prezidenţiale, el activează însă foarte des reflexul de respingere. Nu întâmplător, PSD nu a mai câştigat un tur 2 al alegerilor prezidenţiale din 2000. A pierdut tururile 2 din 2004, 2009, 2014, 2019, iar în 2024 şi 2025 candidaţii PSD au ieşit pe locul 3. În contexte puternic personalizate, la adresa candidatului sau liderului PSD se manifestă întreaga antipatie acumulată în timp. Iar când PSD încearcă să arate la rândul său cu degetul spre un adversar politic puternic personalizat, precum la adresa lui Traian Băsescu cu ocazia referendumurilor pentru suspendare, există mereu riscul să producă simpatie pentru cel atacat. În cazul de faţă, capitalul de antipatie faţă de PSD se poate transfera către Ilie Bolojan sub forma unui nou capital de simpatie pentru acesta.
Bolojan nu e Băsescu
În acest punct apare comparaţia care va fi, cel mai probabil, exploatată intens împotriva lui Bolojan pe termen lung: aceea cu Traian Băsescu. Linia de atac este uşor de anticipat. Bolojan va fi prezentat drept un campion al austerităţii, un lider care concentrează decizia şi care cere sacrificii fără să accepte prea multe corecţii din jur, la fel ca Băsescu când era preşedinte. Există, desigur, un teren real pentru această comparaţie. Adversarii lui Bolojan vor găsi motive să-l aşeze în acelaşi tipar: liderul cu ego puternic care cere costuri sociale mari în numele stabilizării economice.
Comparaţia devine însă insuficientă dacă este dusă prea departe. Traian Băsescu nu s-a erodat politic numai din cauza austerităţii. Erodarea lui a fost amplificată de un întreg peisaj de controverse personale. Elena Udrea a devenit una dintre figurile simbolice ale acelui cerc de putere, mai întâi la Cotroceni, apoi în Guvern, iar prezenţa ei a alimentat multă vreme percepţia unei proximităţi personale şi politice excesive. Candidatura Elenei Băsescu la europarlamentarele din 2009 a fost, la rândul ei, citită public ca expresia unei folosiri a influenţei prezidenţiale în beneficiul familiei. Scandalurile care l-au vizat ulterior pe fratele fostului preşedinte, Mircea Băsescu, condamnat definitiv pentru trafic de influenţă, au consolidat această asociere între exercitarea puterii şi problemele de integritate din proximitatea familială a preşedintelui.
Ilie Bolojan nu are parte de asemenea pete de imagine. Vulnerabilitatea lui principală este, până în acest moment, doar una politică: măsurile dure, stilul rigid, disponibilitatea redusă pentru negociere largă, impresia că vede guvernarea mai curând ca exerciţiu de corecţie decât ca exerciţiu de reprezentare. Aceste lucruri îi pot aduce antipatie şi îi pot limita atractivitatea electorală. Dar ele nu compun, cel puţin deocamdată, tipul de uzură care l-a dărâmat pe Traian Băsescu. Din acest motiv, Bolojan poate pierde simpatie fără să-şi piardă complet credibilitatea. Şi, din acelaşi motiv, el poate rămâne un personaj redutabil pe termen mai lung chiar dacă va continua să fie contestat pentru politicile sale dure.
Dan-Bolojan sau Dan vs. Bolojan?
Scenariile de viitor nu îl pot neglija pe Nicuşor Dan. El şi-a început mandatul de preşedinte într-un parteneriat foarte vizibil cu Bolojan. Victoria sa din mai 2025 a fost citită ca o eliberare de scenariul unui preşedinte extremist, într-un context dominat de teama faţă de George Simion şi de ceea ce reprezentase deja episodul Georgescu. Tandemul Nicuşor Dan – Ilie Bolojan a funcţionat atunci aproape natural: preşedintele nou ales, legitimat de un val de uşurare civică şi pro-europeană, şi premierul în care se concentra aşteptarea de ordine administrativă şi reformă. Desemnarea lui Bolojan ca premier a fost expresia politică cea mai clară a acestui început de mandat.
Numai ca şi capitalul lui Nicuşor Dan s-a mai diluat între timp. Nu vorbim despre o prăbuşire, ci despre o fisură vizibilă. Ea a apărut mai ales în ultimele săptămâni, odată cu reacţiile la numirile de la vârful parchetelor. Presa a consemnat criticile venite din societatea civilă şi din partide, inclusiv dinspre USR, iar preşedintele însuşi a admis public, într-un interviu recent, că a fost criticat de susţinători şi lăudat de PSD pentru aceste decizii. În paralel, Nicuşor Dan a continuat să insiste pe ideea că partidele pro-occidentale sunt „condamnate să guverneze împreună”, revendicând un rol de mediator şi evitând o delimitare clară în conflictul dintre PSD şi Bolojan.
Politic, această poziţie este inteligibilă. Electoral, ea poate deveni costisitoare dacă începe să fie percepută ca o apropiere de PSD şi că o răcire a relaţiei cu Bolojan.
De aici rezultă primul scenariu important. Dacă Nicuşor Dan ajunge să fie perceput ca apropiindu-se tot mai mult de PSD şi disociindu-se de Bolojan, atunci îşi creează singur o problemă pentru ciclul politic următor. Bolojan poate deveni, treptat, alternativa naturală pentru acea parte a societăţii care respinge PSD, nu vrea să vadă AUR sau alte figuri radicale în poziţii-cheie, dar începe să acumuleze dezamăgire faţă de actualul preşedinte. Într-un asemenea scenariu, Nicuşor Dan şi-ar putea asigura un contracandidat foarte serios pentru 2030, mai ales dacă alegerile locale şi parlamentare din 2028 vor confirma că există loc pentru o nouă reaşezare partidelor.
Există însă şi un al doilea scenariu, acela al parteneriatului Dan-Bolojan pe termen lung. Nicuşor Dan poate să înţeleagă rapid riscul reprezentat de Bolojan şi să încerce să salveze relaţia politică cu acesta. În acest scenariu, parteneriatul dintre un Nicuşor Dan care rămâne preşedinte şi un Bolojan care poate deveni, la nevoie, principala figură a unei opoziţii anti-PSD şi anti-extremiste ar putea sta la baza unui pol politic foarte puternic pentru 2028 şi 2030. Competiţia majoră s-ar muta atunci între acest pol şi celelalte două blocuri mari: PSD, pe de o parte, şi radicalismul de tip AUR, pe de altă – cele două având culoare electorale care se suprapun într-o măsură care oferă mai mult spaţiu unui pol politic Dan-Bolojan.
Dar ce partid(e) ar putea sta în spatele lor? În această ecuaţie, PNL este o variabilă importantă şi foarte puţin sigură. Până acum, partidul şi-a reafirmat public susţinerea pentru Bolojan. Dar PNL are şi un istoric de sacrificare rapidă a propriilor lideri în momente de criză, episoadele Orban şi Câţu fiind cele mai recente. Din acest motiv, nu poate fi exclus scenariul în care Bolojan rămâne o vreme în fruntea partidului şi a guvernului, după care este împins la margine de o tabără mai favorabilă reluării colaborării cu PSD într-o altă formulă, despre care s-a tot vorbit în ultimele luni. Dacă PNL merge din nou pe această logică, riscul este să repete un reflex care i-a făcut mai mult rău în ultimii ani prin asocierea explicită cu PSD.
USR are, la rândul lui, toate motivele să privească foarte atent această evoluţie. În lunile trecute, relaţia dintre Bolojan şi USR a părut adesea mai coerentă decât relaţia lui Bolojan cu propriul partid. PSD a speculat acest lucru în mod repetat. În aceste zile, coordonarea dintre PNL şi USR în jurul ipotezei unei guvernări fără PSD arată că există deja o proximitate politică funcţională. Pentru USR, perspectiva Bolojan devine interesantă tocmai pentru ca el poate agrega mai mult decât bazinul propriu al partidului. Dacă Nicuşor Dan continuă să fie perceput de o parte a electoratului său ca alunecând spre poziţii mai compatibile cu PSD, atunci Ilie Bolojan poate deveni pentru USR figura în jurul căreia să se adune o formulă mai largă decât partidul însuşi. Asta ar conta mult atât pentru parlamentarele din 2028, cât şi pentru prezidenţialele din 2030.
Bolojan 2030
Toate acestea trebuie, totuşi, citite ca o analiză a configuraţiei de acum. Până la alegerile locale şi parlamentare din 2028 şi până la prezidenţialele din 2030 se pot schimba partide, lideri, alianţe, pot apărea figuri noi pe care astăzi nici măcar nu le anticipăm. Două lucruri rămân însă foarte probabile chiar şi într-un asemenea orizont: Nicuşor Dan, ca preşedinte în funcţie şi potenţial candidat la realegere, va fi inevitabil un actor major al jocului politic, iar Ilie Bolojan şi-a construit deja un brand suficient de puternic încât să rămână, la rândul lui, nu doar un actor relevant până atunci, ci cel care poate capitaliza toată antipatia pe care PSD reuşeşte să o stârnească în continuare.
Până în 2030, elementele care l-au erodat pe Bolojan se vor eroda ele însele şi ce va domina este imaginea unui om corect, care a încercat să facă bine după propriile principii şi puteri, dar care a fost executat politic de PSD în numele propriilor interese. Un om care a fost deja preşedinte, chiar şi interimar, şi care şi-a făcut onorabil treaba cât a deţinut acel mandat. De ce nu şi un mandat deplin pentru cel mai explicit adversar al PSD de pe scena politică?
