PSD câştigă disputa pe legea bugetului. Bolojan: "S-a găsit o formulă / Vom lua bani de la magistraţi"

Ilie Bolojan
Loredana Diacu
19.03.2026
Ilie Bolojan
Loredana Diacu
19.03.2026

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a venit personal la şedinţa de coaliţie ce a avut loc joi dimineaţa după ce PSD-ul a blocat legea bugetului în semn de protest pentru că amendamentele lor nu au fost adoptate.

Ulterior discuţiilor purtate în biroul lui Sorin Grindeanu de la Camera Deputaţilor, Bolojan a anunţat că s-a găsit o formulă.

"Ţinând cont de situaţia bugetară, de criza care ţine de războiul din Golf, deci de tot contextul în care ne găsim, s-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de Coaliţie. Avem două posibilităţi, prima să creştem deficitul cu anvelopa necesară acoperirii amendamentelor din Parlament, nu s-a mers pe aceasta, a doua variantă pe care s-a căzut de acord a fost să reducem din cheltuieli.

Analizând structurile bugetului am dedus să reducem componenta de cheltuieli care ţinea de achitarea unor drepturi obţinute de magistraţi prin sentinţe care au fost câştigate în anii trecuţi şi amânarea acestora pentru anii următori", a declarat Ilie Bolojan, la finalul discuţiilor cu Sorin Grindeanu.

"În aceste condiţii vor fi reluate dezbaterile în comisia pentru buget şi propunem ca în această seară să înceapă dezbaterile în plen şi mâine să fie adoptat bugetul", a declarat Bolojan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos