PSD acuză o "campanie de tip nazist" împotriva membrilor săi. Va sesiza Parchetul şi CNCD. Cere sancţiuni

PSD anunţă că va sesiza Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Parchetul cu privire la o "campanie de sorginte nazistă care vizează membrii şi simpatizanţii Partidului Social Democrat."
Mai exact, este vorba despre faptul că premierul Bolojan a descris situaţia companiilor de stat comparând-o cu o cămară în care „nişte şobolani care rod proviziile”. Metafora premierului a fost apoi preluată pe scară largă, pe reţelele sociale apărând imagini cu "şobolani roşii".
Potrivit reprezentanţilor PSD care, reamintim, sunt în război cu Ilie Bolojan, "este în mod vădit o campanie coordonată, cu un stil propriu şi o concepţie unică, prin care se urmăreşte denigrarea a unei categorii de cetăţeni, prin utilizarea unor tehnici de dezumanizare folosite anterior pe scară largă de către regimul nazist, sub coordonarea sinistrului ministru al Propagandei, Joseph Goebbels, cu scopul justificării atrocităţilor din timpul Holocaustului."
"Este absolut revoltător să constatăm că, în urma declaraţiilor jignitoare ale premierului Bolojan, aceleaşi practici naziste sunt folosite astăzi în România pentru denigrarea unor cetăţeni din cauza convingerilor lor politice. Iar în lipsa unei delimitări, premierul devine co-autor al acestei propagande ilegale.
PSD precizează că asocierea cu un partid politic şi exprimarea neîngrădită a unor convingeri, inclusiv de natură politică, reprezintă drepturi fundamentale, garantate de Constituţia României. Ca atare, organizarea, coordonarea şi diseminarea unei campanii agresive de asociere a membrilor şi simpatizanţilor PSD cu imagini care induc dezgust şi repulsie reprezintă o încălcare deosebit de gravă a legislaţiei privind combaterea discriminării şi interzicerea distribuirii de materiale de propagandă de tip fascist.
În practica CNCD, orice comportament care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant şi ofensator pe criteriul convingerilor politice ale unor persoane, reprezintă un act agresiv de hărţuire, care trebuie sancţionat conform legii.
O astfel de conduită este profund anti-europeană şi anti-democratică. Este o reînviere a unor practici josnice specifice regimurilor totalitare. Este o dezonorantă şi dezgustătoare dublă măsură din partea celor care, deşi condamnă extremismul, au distribuit astfel de materiale în numele pro-europenismului şi valorilor umane", transmit social-democraţii.
Merită remarcat însă faptul că în spaţiul public nu membrii de rând şi simpatizanţii lor sunt caracterizaţi drept "şobolani" ci cei care au furat şi au devalizat statul.