Protestele din China, ce vizează apele reziduale, se pot răspândi şi în alte oraşe
Un mare protest, al cărui rezultat a fost stoparea unui proiect pentru o conductă din estul Chinei, ar putea să se intensifice în zilele viitoare, dacă mai mulţi cetăţeni chinezi se vor alătura protestului, după cum au promis pe Internet.
Zeci de mii de localnici s-au strâns în jurul clădirii municipalităţii din Qidong la data de 28 iulie, spre a opri construcţia unei conducte de ape reziduale destinată unei companii de fabricare a hârtiei. Locuitorii au spus că aceasta ar fi poluat estuarul folosit pentru acvacultura Qidong-ului. Mulţimea furioasă a prădat, la un moment dat, clădirea autorităţilor şi i-au sfâşiat bluza primarului oraşului. Protestul a avut, în cele din urmă, succes, după ce poliţia din Qidong a anunţat că autorităţile locale vor anula proiectul.
Compania a deversat deja deşeuri în fluviul Yangtze chiar din luna ianuarie a anului trecut, conform unei postări aparţinând cotidianului japonez Asahi Shimbum pe Sina Weibo. Postarea a fost mai târziu ştearsă, după ce fusese trimisă mai departe de aproximativ 3.500 de ori.
Informaţiile nu au fost larg cunoscute înainte de acel moment, conform utilizatorilor de internet, iar chinezii par să fie înfuriaţi de această problemă.
Un activist online a postat o hartă ce arăta cum apele poluate curg în aval de la Oji Paper Co. în Zona de Dezvoltare Economică Nantong, ajungând la rezervorul Qingcaosha, care oferă 7,19 de milioane de metri cubi de apă zilnic celor 40 de milioane de locuitori din Shanghai.
Diverse comentarii online indicau că un nou protest ar putea fi iminent: „Acum este mai bine decât niciodată. Shanghai, Taicang, Haiman şi Qidong sunt toate incluse” şi „Sunt gata să plec la plimbare. Vreţi să mergeţi să oferiţi susţinere?” Au fost chemaţi oameni pentru proteste pe ambele maluri ale fluviului şi pentru încheierea afacerii acuzate ca fiind poluantă.
Dl. Yu din Qidong a declarat pentru Epoch Times că oamenii se trezesc odată cu sporirea degradării mediului, având loc din ce în ce mai multe proteste împotriva poluării în ultimii ani. Locuitorii din regiunea Deltei fluviului Yangtze trebuie să coopereze şi să lupte pentru drepturile lor, spre a declanşa un protest chiar mai mare şi a ne proteja mediul de viaţă,” a spus.
Dl. Wang, un locuitor din Shanghai, a comunicat unui reporter Epoch Times că proiectul este, pur si simplu, un transfer de deşeuri din ţările dezvoltate într-o ţară în curs de dezvoltare, în dauna existenţei localnicilor şi mediului natural. În schimb, singurele beneficii sunt dezvoltarea politică şi interesul personal.
Neasumându-şi niciun risc, autorităţile din Qidong, din cadrului partidului, au adus un mare număr de vehicule militare din regiunile înconjurătoare, după cum arată fotografiile oferite de localnici cotidianului Epoch Times. Dna. Huang, locuitoare din Qidong, a spus reporterului Epoch Times că numeroase vehicule militare din Nanjing, Suzhou, Wuxi şi alte regiuni au ajuns la Liceul din Qidong. A estimat că, în total, sunt 10.000 de militari.
Un localnic a comunicat reporterului Epoch Times că tensiunile au scăzut în mare parte, după ce proiectul a fost anulat. Cu toate acestea, militarii au continuat să staţioneze în jurul clădirii autorităţilor municipale, a spus.
Protestul din Qidong a şocat autorităţile centrale din Beijing, conform unui reportaj aparţinând United Daily News din Taiwan. Reportajul a afirmat că secretarii de partid din provincia Jiangsu şi oraşul Nantong au călătorit amândoi până în capitală, pentru a informa liderii de la centru despre incident.
Deşi oficialii locali au promis să anuleze proiectul privitor la conductă, Oji Paper Co., fabrica japoneză a cărei conductă s-a aflat la mijlocul vijeliei au reluat construcţia la 29 iulie, conform ştirilor Kyodo din mass-media japoneză.
De asemenea, declaraţii de pe site-ul web al companiei au fost modificate de curând. Iniţial, site-ul a afirmat că autorităţile din Nantong aprobaseră deversarea apelor reziduale purificate şi tratabile în fluviul Yangtze, fiind responsabile pentru construcţia conductei spre Marea Chinei de Est.
Cu toate acestea, referirile la autorităţile din Nantong au fost şterse după aceea. Internauţii chinezi au considerat că aceasta a fost o tentativă de a ascunde locul de destinaţie al apei menajere. Reziduurile conţin dioxine, un tip toxic de deşeuri industriale pe care Agenţia de Protecţia Mediului din Statele Unite le clasifică în categoria carcinogenelor.