Protestatarul "Ceauşescu" o "ceartă" pe procuroarea din dosarul 10 august: Dacă unul violează dar e prezent la proces îi dăm cu suspendare?

Cunoscutul protestatar Marian Moroşanu (Ceauşescu), victimă în dosarul "10 august", a cerut să ia cuvântul la ultimul termen al procesului pentru a o "certa" pe procuroarea militară care instrumentează cazul pentru că a cerut o pedeapsă cu suspendare pentru Laurenţiu Cazan pe motiv că... a fost la toate termenele de judecată.
"Violenţa nu are nicio scuză, de nicio parte. Doamna procuror a cerut ca, dacă domnul Cazan a venit la instanţă şi a dat declaraţie, să îi daţi cu suspendare. Nu e corect: unul care violează, dacă este prezent în faţa instanţei şi dă declaraţie, îi dăm cu suspendare? Nu sunt de acord, ca parte vătămată, cu acest punct. E obligaţia lui, conform Codului penal, să se prezinte. Nu trebuie exonerat.
Vă rog să îi şi degradaţi militar, să aplicaţi legea. Eu vreau să se facă dreptate, nu am ură asupra lor, însă ei sunt reprezentanţii statului. Au făcut ordine după ce au făcut mai întâi dezordine. Vă rog să aplicaţi legea şi cu umanitate faţă de ei", a declarat Marian Moroşanu în faţa instanţei de judecată.
Dosarul 10 august
Laurenţiu Cazan (fost adjunct al Jandarmeriei Capitalei), Sebastian Cucoş (fost inspector general) şi Cătălin Şindile (fost prim-adjunct) sunt acuzaţi de abuz în serviciu. Aceştia au coordonat operaţiunea din Piaţa Victoriei şi au ordonat intervenţia în forţă care a dus la dispersarea violentă a zeci de mii de protestatari paşnici.
Probele care susţin acuzaţiile: Sute de grenade şi mii de cartuşe
Conform rechizitoriului şi expertizelor tehnice realizate de experţi MApN, forţele de ordine au folosit împotriva manifestanţilor un arsenal deosebit de periculos:
● 63 grenade de mână cu efect acustic;
● 489 grenade de mână cu efect iritant lacrimogen;
● 316 cartuşe (calibru 38 şi 40 mm) cu efect iritant lacrimogen.
Expertizele arată că aceste dispozitive au provocat arsuri şi răni grave din cauza schijelor, temperaturilor ridicate şi forţei impactului, sute de persoane având nevoie de îngrijiri medicale.
Dosarul a ajuns în faţa judecătorilor după ce a fost iniţial clasat. Ioan Crăciuneanu, victimă a violenţelor, a obţinut redeschiderea anchetei fiind reprezentat de sora sa, avocata Lucia Crăciuneanu, şi de avocatul Comunităţii Declic, Toni Decean. Membrii Comunităţii Declic au susţinut financiar întregul demers, achitând onorariile avocaţilor şi costurile judiciare. Aceştia au analizat sute de ore de înregistrări video, extrăgând probele clare în care jandarmii lovesc cetăţeni care nu manifestau nicio formă de violenţă.