Protestatarii cehi îl susţin pe preşedintele Pavel în disputa cu guvernul

Mii de oameni au participat duminică la manifestaţii în peste 400 de oraşe şi municipalităţi din Cehia, în sprijinul preşedintelui liberal Petr Pavel, pe fondul unei dispute cu guvernul de dreapta populist al ţării.
Protestele au urmat unui apel lansat de iniţiativa civică „Un Milion de Momente pentru Democraţie”, care i-a îndemnat pe susţinători să îl sprijine pe şeful statului în confruntarea sa cu coaliţia aflată la guvernare, a relatat agenţia de presă CTK.
Organizatorii au declarat că până la 90.000 de persoane se adunaseră deja pentru a protesta la Praga, pe 1 februarie, cu acelaşi scop, şi au precizat că de această dată se vor alătura şi oraşe şi comunităţi mai mici din întreaga ţară.
O altă manifestaţie de amploare este planificată pentru 21 martie în Parcul Letna din Praga, sub sloganul „Nu vom lăsa să ne fie furat viitorul!”, relatează dpa.
În al doilea oraş ca mărime, Brno, între 8.000 şi 10.000 de persoane s-au adunat, în timp ce câteva sute au ieşit în stradă în oraşe mai mici. Imagini publicate în presa cehă au arătat demonstranţi în oraşe precum Ostrava şi Pardubice, ţinând portrete ale lui Pavel.
Unele bannere prezentau fotografii barate ale membrilor guvernului şi sloganuri precum „Sunt alături de preşedinte” şi „Mi-e ruşine de actualul guvern”.
Disputa s-a intensificat după ce Pavel a declarat, la sfârşitul lunii ianuarie, că ministrul de Externe Petr Macinka, care conduce şi partidul junior de coaliţie Motoristé sobě ar fi încercat să îl şantajeze. Motoristé, eurosceptici, solicită un post în Cabinet pentru preşedintele lor onorific, Filip Turek, pe care Pavel l-a respins din cauza unor declaraţii rasiste şi sexiste din trecut.
Coaliţia de guvernare, condusă de partidul populist de dreapta ANO al prim-ministrului Andrej Babis, deţine 108 din cele 200 de locuri din camera inferioară, alături de Motoristé şi de partidul de extremă dreapta Svoboda a přímá demokracie („Libertate şi Democraţie Directă” - n.n.)