Propunerea ca Hrebenciuc să devină vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, aprobată de Biroul permanent
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat marţi propunerea grupului PSD ca Viorel Hrebenciuc să preia funcţia de vicepreşedinte al acestui for legislativ în locul lui Valeriu Zgonea, care a fost propus lider de grup.
Secretarul Biroului permanent al Camerei Georgian Pop a declarat că propunerea pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte urmează să fie votată în şedinţa de plen de marţi.
Votul va fi cu buletine, conform procedurii parlamentare.
Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a anunţat luni că noul lider al grupului PSD din Camera Deputaţilor este Valeriu Zgonea, iar Viorel Hrebenciuc va fi propus pentru funcţia de vicepreşedinte al forului legislativ.
Mircea Duşa a precizat că ambele propuneri au aparţinut preşedintelui PSD, premierul Victor Ponta.
Viorel Hrebenciuc va deveni vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor în locul colegului său Valeriu Zgonea, după ce va fi votat de plenul Camerei.