"Proiectul legii sănătăţii este gata şi va fi depus la Parlament în prima săptămână din decembrie"
alte articole
Fostul ministru al Sănătăţii, Vasile Cepoi, actual consilier al premierului Victor Ponta, a declarat miercuri seară că proiectul legii sănătăţii este finalizat şi va fi depus la Parlament în prima săptămână a lunii decembrie.
Consilierul a precizat că în actul normativ au fost introduse toate propunerile rezultate în urma dezbaterilor publice organizate, precum şi în urma schimbului de puncte de vedere avute cu creditorii internaţionali - Comisia Europeană, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional.
"Urmează să facem o altă prezentare publică, în primul rând în Consiliul Consultativ constituit când a început demersul de elaborare a proiectului de lege. Apoi avem în plan să prezentăm proiectul de act normativ din nou în Comisiile de sănătate ale Parlamentului, dar şi în Comisiile administrative şi cele de finanţe din Parlament, şi în forma actuală vom prezenta proiectul şi coaliţiei partidelor aflate la guvernare. După toate aceste parcursuri proiectul de lege va fi depus la Parlament în prima săptămână a lunii decembrie", a precizat Vasile Cepoi.
Cepoi a enumerat şi cele mai importante puncte din lege: organizarea sistemului de sănătate cu reorganizarea spitalelor, creşterea nivelului de competenţă a medicilor de familie şi a implicării lor în rezolvarea problemelor de sănătate, dar şi reducerea birocraţiei, construirea infrastructurii pentru creşterea calităţii în domeniul sănătăţii, potrivit acestuia.
Referitor la pachetele de servicii medicale, prof. dr. Vasile Cepoi a menţionat că acestea vor fi construite pe principiul acoperirii serviciilor cele mai scumpe pe care nu şi le-ar putea permite să le plătească asiguraţii.
În cadrul ceremoniei de învestire a ministrului Sănătăţii, Raed Arafat, preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri că are o singură rugăminte - ca legea sănătăţii să fie depusă la Parlament până în luna decembrie.