Proiect: pedepse pentru fraude în sport
Partidul Liberal a înregistrat o iniţiativă legislativă prin care propune pedepse pentru trafic de influenţă în sport, fraudarea meciurilor, organizarea ilegală a pariurilor sportive. Potrivit proiectului, înaintat de către deputata PL Ana Guţu, cei care se fac vinovaţi de fraudarea meciurilor şi obţinerea scorurilor prestabilite în cadrul competiţiilor de performanţă, inclusiv antrenori, manageri ai organizaţiilor sportive, fondatori, responsabili din cadrul cluburilor sportive, arbitri, sportivi vor fi pedepsiţi cu închisoare de la 6 luni până la 4 ani, cu privarea dreptului de a conduce organizaţii sportive pe un termen de până la 5 ani.
De asemenea, în baza proiectului vor fi pedepsiţi şi cei care se fac vinovaţi de trafic de influenţă. Astfel pentru estorcare de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptarea bunurilor sau serviciilor, personal sau prin intermediari, va fi aplicată o amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale sau închisoare de până la 3 ani.
Iar cei care vor primi bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari şi vor acţiona în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale vor fi pedepsiţi cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu o amendă de până la 1500 unităţi convenţionale.
În acelaşi timp, deputatul Ana Guţu propune şi pedepsirea organizatorilor ilegali de pariuri sportive. Obţinerea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptarea de servicii, bunuri sau avantaje, personal sau prin intermediari, pentru sine sau pentru o altă persoană, a veniturilor prin organizarea ilegală a pariurilor sportive cu implicarea factorilor de decizie se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2.000 la 4.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani.
Potrivit arena.md, deputata mai consideră că respectivul proiect de lege va contribui la reducerea gradului de coruptibilitate a arbitrilor, antrenorilor, proprietarilor organizaţiilor sportive, sportivilor, responsabililor din cadrul federaţiilor de profil, diminuând obţinerea profiturilor ilegale.