Proiect de lege: Autostrada Iaşi-Târgu Mureş în patru ani
Nemulţumiţi că Guvernul şi-a propus ca abia în 2021 să demareze studiile de fezabilitate vizând construirea unei autostrăzi între Iaşi şi Târgu Mureş, 71 de parlamentari cer ca autostrada să fie finalizată în patru ani.
alte articole
Peste 70 de parlamentari au luat iniţiativa depunerii unui proiect legislativ vizând aprobarea construirii autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş - Autostrada Unirii. Cei 71 de aleşi fac parte din toate grupurile politice, cu excepţia ALDE, relatează Hotnews.
Potrivit sursei citate, cei ce au depus proiectul de lege critică întârzierile Guvernului care îşi propune ca abia în 2021 să înceapă realizarea studiilor de fezabilitate şi cer ca autostrada să fie terminată în patru ani. Problema care se ridică însă este că potrivit legilor în vigoare, doar Guvernul poate aproba astfel de investiţii, relatează Hotnews.
Proiectul este iniţiat de deputatul PMP Petru Movilă, care reprezintă circumscripţia Iaşi, şi de deputatul PMP Marius Paşcan, care reprezintă circumscripţia Mureş. Iniţiativa lor a fost contrasemnată de alţi 69 de parlamentari PNL, PSD, USR, UDMR şi ai minorităţilor.
Articolul integral poate fi citit aici.