Proiect: Constituirea unui fond de garantare a pensiilor private
alte articole
Potrivit unui proiect de lege, care a fost aprobat de către Guvern, se urmăreşte înlăturarea tuturor impedimentelor, pentru ca fondurile de pensii private să activeze mai eficient. Totodată documentul stabileşte constituirea unui fond de garantare a banilor depuşi de către clienţi.
Potrivit membrului Consiliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Iurie Filip, o lege care reglementează acest domeniu a fost adoptată încă în anul 1999. Atunci au fost înregistrate trei fonduri de pensii private, care nu activează, deoarece nu au clienţi.
Potrivit lui Iurie Filip, mărimea capitalului minim social necesar pentru administrarea acestora este de 730 de mii de euro. Mărimea sumei va fi însă modificată în Legea privind piaţa de capital. Astfel, pentru primii trei ani de activitate vor fi prevăzuţi 100 de mii de euro, apoi 150 de mii, iar după 10 ani vor fi 300 de mii, relatează Publika.TV.