Proeminent disident rus, despre investigaţia vizându-l pe Geoană: "Este şocant că NATO trece cu vederea aşa ceva"

Mihail Hodorkovski. (Getty Images)
Ana Ion
02.10.2024

Disidentul rus Mihail Hodorkovski se declară "şocat" de faptul că NATO a trecut cu vederea că Mircea Geoană, candidat la Preşedinţia României, are un consilier cu "legături directe cu Kremlinul".

"Este destul de şocant că NATO ar trece cu vederea astfel de lucruri atunci când numeşte persoane în funcţii atât de importante. Iar alegătorii români ar trebui să ţină cont de acest lucru atunci când îşi vor exprima votul luna viitoare", scrie Hodorkovski pe X.

Postarea lui Hodorkovski vine în contextul în care jurnaliştii reţelei The Organised Crime and Corruption Reporting Project, din care face parte şi Context.ro au arătat că Rareş Mănescu, fost primar PNL al Sectorului 6, a înfiinţat o firmă alături de propagandistul rus care a fost în Crimeea de cel puţin 10 ori după anexarea ilegală din 2014.

Mihail Hodorkovski se numără printre cei mai proeminenţi critici ai Kremlinului în exil, lucrând de la bazele lor din Israel şi respectiv Marea Britanie.

Hodorkovski - despre care se crede că era cea mai bogată persoană din Rusia atunci când a fost condamnat la închisoare pentru fraudă motivată politic în 2003 - şi-a folosit averea pentru a finanţa grupul pro-democraţie Open Russia şi mai multe publicaţii de ştiri online în ultimul deceniu.

După publicarea investigaţiei, Geoană a susţinuţi că împotriva sa a fost declanşată o campanie de compromitere, el sugerând ca în spatele aşa-zisului kompromat ar fi chiar Rusia, deranjată de candidatura unui fost înalt oficial al NATO.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor