Procurorul general: În Ministerul Public, 161 de procurori au fost angajaţi înainte de 1989
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), Laura Codruţa Kovesi, a declarat joi că din cei 2.400 de procurori din Ministerul Public, înainte de 1989 au fost angajaţi 161 iar 60 ocupă funcţii de conducere în acest moment.
"Noi am sesizat preşedintele Înaltei Curţi pentru a fi sesizată Curtea Constituţională nu din perspectiva numărului de procurori care ar putea fi afectaţi, ci din perspectiva prezumţiei pe care legea o instituie, că dacă ai fost procuror înainte de 1989, ai făcut poliţie politică. Or, nu este aşa, avem foarte mulţi procurori care au fost criminalişti sau au lucrat în alte domenii şi nu cred că a pune o astfel de prezumţie asupra tuturor procurorilor, asupra unei întregi categorii profesionale, este constituţional şi corect", a spus Codruţa Kovesi.
Aceasta a precizat că Legea privind statutul magistratului prevede interdicţia privind ocuparea unor funcţii de conducere pentru procurorii care au lucrat înainte de 1989 şi au făcut poliţie politică.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, pe 7 martie, în Secţiile Unite, sesizarea Curţii Constituţionale a României în legătură cu neconstituţionalitatea Legii lustraţiei, iar Consiliul Superior al Magistraturii se raliază acestei poziţii, au anunţat membrii CSM într-o şedinţă pe această temă.
Procurorul general al PÎCCJ a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre a fi supusă analizei, o solicitare privind noua Lege a lustraţiei, având în vedere competenţele ce aparţin instanţei supreme în cadrul controlului apriori de constituţionalitate, a informat, pe 7 martie, Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul PÎCCJ.
Noi am sesizat preşedintele Înaltei Curţi pentru a fi sesizată Curtea Constituţională nu din perspectiva numărului de procurori care ar putea fi afectaţi, ci din perspectiva prezumţiei pe care legea o instituie, că dacă ai fost procuror înainte de 1989, ai făcut poliţie politică.
Noua Legea a lustraţiei instituie o sancţiune colectivă, bazată pe o formă de răspundere colectivă şi o culpabilizare globală, ceea ce contravine principiilor de drept, ordinii de drept, prezumţiei de nevinovăţie instituită prin art. 23 alin. 11 din Constituţia României, susţine Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit unui comunicat transmis pe 7 martie AGERPRES.
Considerentele vizează, în primul rând, conform comunicatului, aspecte de tehnică legislativă, întrucât în conţinutul noii Legi a lustraţiei există necorelări, cum ar fi faptul că dispoziţiile art. 3 alin. 6 nu se încadrează în ansamblul acestei legi, iar dispoziţiile art. 6 nu se coroborează cu dispoziţiile art. 3 alin. 5 din aceeaşi lege.
"Un alt exemplu, în sensul celor menţionate mai sus, îl constituie şi neconcordanţa noii Legi a lustraţiei cu prevederile art. 53 din Constituţie, care statuează că: "exerciţiul unor drepturi sau libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea (...) şi moralei publice (...)", ori prin conţinutul noii legi se lărgeşte aria incompatibilităţilor şi interdicţiilor prin introducerea unor prevederi care generează discriminări în ceea ce priveşte corpul profesional al magistraţilor", se arată în document.