Procurorii români au nevoie de acordul Emiratelor Arabe pentru a-l cerceta pe Horaţiu Potra pentru spălare de bani [HotNews]

Parchetul General cere Ministerului Justiţiei să solicite autorităţilor din Emiratele Arabe Unite consimţământul pentru urmărirea penală a lui Horaţiu Potra în dosarul în care acesta este acuzat de infracţiuni economice grave.
Procedura este una obligatorie, au precizat surse judiciare pentru HotNews, deoarece extrădarea lui Hotraţiu Potra din Dubai a fost admisă doar pentru dosarul privind tentativa de lovitură de stat, în care este trimis în judecată alături de Călin Georgescu.
Cererea a fost înregistrată la Tribunalul Sibiu, judeţ de unde este originar Potra, potrivit datelor de pe portalul instanţei.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a înaintat Tribunalului Sibiu solicitarea privind declanşarea procedurilor privind obţinerea consimţământului de la autorităţile din Emiratele Arabe Unite pentru urmărirea penală a lui Horaţiu Potra. În lipsa acestui consimţământ, Horaţiu Potra nu poate fi anchetat în dosarul în care este acuzat de infracţiuni economice grave.
„El a fost extrădat din Dubai în dosarul în care este judecat pentru acţiuni împotriva ordinii constituţionale. Procedura este foarte clară. Dacă persoana extrădată este vizată şi de alte cercetări decât cele care au făcut obiectul extrădării, este obligatorie obţinerea consimţământului pentru continuarea urmăririi penale în alt dosar. Autorităţile de acolo pot invoca faptul că ei au admis extrădarea doar pentru infracţiunile indicate în cererea de extrădare”, au precizat surse din Parchetul General pentru HotNews.
Tribunalul Sibiu va judeca miercuri această solicitare.
Articolul integral poate fi accesat aici.